Niciun lăcaş de cult cu tradiţie nu e pe strada principală, ba chiar sunt la mare distanţă între ele. Biserica ortodoxă română e la nord-est, cea ortodoxă sârbă la vest, iar cea romano-catolică la sud. Aceastea reprezintă însă repere importante în istoria localităţii, căci desemnează arii ale etniilor ce au vieţuit aici: şvabii, sârbii şi românii. Dar acum şvabi nu mai sunt nici de sămânţă. În urma lor a rămas biserica durată acum două secole… Au fost ridicate însă case de rugăciune noi, pentru credincioşii baptişti şi penticostali.
Becicherecu Mic este una dintre comunele frumoase ale judeţului Timiş. E mică şi cochetă, diferenţele faţă de acum zece sau douăzeci de ani fiind vizibile. Dacă locuitorii percep mai greu aceste schimbări, care au loc zi de zi, într-un ritm lent, dar constant, pentru cineva din afară schimbările în bine sunt evidente. Uşor-uşor, aerul de localitate veştejită, săracă şi cu multe dicrepanţe a dispărut, instalându-se unul al transformărilor. Desigur, Becicherecu Mic e departe de ceea ce ar trebui să fie, adică o localitate liniştită, cu utiliăţi moderne şi unde viaţa să pulseze, iar rostul fiecărui locuitor să se împlinească după propriile credinţe şi aspiraţii. Utilităţile moderne se instalează pas cu pas, într-un efort financiar de la bugetul strâmtorat al comunei, din fonduri guvernamentale şi europene, dar şi prin contribuţii ale locuitorilor. Important e însă că se schimbă încet-încet şi mentalităţile. E mai multă curăţenie decât în urmă cu câţiva ani, au dispărut depozitele de gunoaie sau de materiale de construcţii de pe străzi, au aparut straturile de flori şi arbuştii ornamentali, spaţiile verzi sunt îngrijite, însă s-a reinstalat şi orgoliul local al caselor frumoase şi puse la punct. Ca să trăiască frumos, oamenii au nevoie de condiţii, iar aici prioritare sunt apa curentă, canalizarea, drumurile. Funcţionarea instituţiilor este un alt element important, de la primărie, postul de poliţie, şcoală sau biserică. Or, aceste lucruri se asigură cu greu dacă nu se fac aforturi colective pentru a fi introduse.
Becicherecu Mic are orgoliul denumirilor. Localitatea are străzi cu nume, nu doar nişte uliţe prăpădite. Există şi o odisee a acordării de nume. Prima dată a fost propus un set cu mari oameni de cultură. A fost respins de Prefectură pe motiv că locul nu are nicio legătură cu Eminescu şi Creangă. A urmat încercarea cu personalităţi istorice. A căzut şi propunerea cu Mihai Viteazul. S-a venit cu specificul locului, astfel că acum întâlnim strada Magnoliei, a Salcâmilor, a Berzelor, a Lunei sau a Stufului.
Probleme rămân însă destule, căci fiecare investiţie se realizează cu greu şi probabil vor mai dura ani până când acestea să fie introduse în totalitate. Primar este Constantin Buzatu, doctor în agricultură, fost director al Întreprinderii Agricole de Stat, fostul IAS, cum e mai bine cunoscut. Spiritul organizatoric se vede şi la Primărie, mai ales în tenacitatea şi rezistenţa în lupta cu birocraţia infernală, care tinde să ucidă în faşă orice proiect, bun sau rău, venit din teritoriu. „În comună, în afară de moaşă comunală, am fost de toate. Şi poliţist, şi pompier, şi tot ce afost nevoie”, a spus primarul Constantin Buzatu.
Aşa se face că localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, facilităţile moderne fiind introduse pe toate străzile. Mult timp s-a mers împreună cu Dudeştii Noi, însă satul s-a desprins în 2004 şi a devenit unitate administrativ-teritorială independentă. Acum, Becicherecu Mic are în jur de 2.800 locuitori şi o suprafaţă de 4.800 ha. Ca şi în alte localităţi din preajma marilor oraşe, e greu de spus care e numărul real al celor cale coluiesc efectiv aici. Sunt mulţi orăşeni care s-au mutat în comună, dar nu şi-au schibat documentele. Aşa cum sunt şi mulţi localnici stabiliţi în străinătate, dar care figurează încă în scriptele de acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!