„Este inadmisibil ce se întâmplă. Peste noapte, prin Hotărâre de Guvern, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România stabileşte 1 leu pentru metrul pătrat de autostrada în zona noastră, asta după ce tot prin HG, acum câteva luni în urmă, au stabilit aproximativ 4 Euro pentru metrul pătrat de teren ce urmează a fi expropriat. Nu se poate aşa, numai Primăria Belinte deţine aproximativ 16 hectare de teren, care vor ceda proprietatea viitoarei autostrăzi. E absurd, îi vom da în judecată. Mai sunt, numai pe raza comunei noastre, alţi 45 de proprietari, persoane fizice şi juridice la care se adaugă situaţiile similare din celelate comune traversate de viitoarea autostradă Lugoj- Deva. Am făcut toată documentaţia pentru expropriere, am adus oameni din toată ţara, de pe unde sunt plecaţi, procese de succesiune, discuţii între rude, numai câtă cheltuială am făcut la primărie…”, spune primarul comunei Belinţ, Florin Laza.
„Păi numai ca să scot un hectar de teren din circuitul agricol mi-au cerut 2 miliarde şi jumătate, iar valoarea minimă notarială a hectarului de teren în Belinţ e undeva la 3.000 de euro. Păi şi atunci care e valoarea pământului, 1 leu? E bătaie de joc”, crede unul dintre proprietarii din Belinţ.
Noul act care completează vechea Hotărâre de Guvern nr. 1232/2010 stabileşte sumele individuale aferente despăgubirilor de pe raza localităţilor Balinţ, Belint, Bethausen, Lugoj, Traian Vuia, Mănăştiur şi Dumbrava.
Spre surprinderea şi evident nemulţumirea tuturor celor care deţin teren pe traseul viitoarei autostrăzi, banii destinaţi exproprierii sunt cu mult mai puţini decât s-a stabilit iniţial. În total, de pe raza celor şapte localităţi timişene se vor expropria 2.640.306 mp pentru care statul român va plăti 1.723.529 lei, cu o medie de aproximativ 0,65 lei pentru fiecare metru pătrat.
Preţul metrului pătrat ce urmează a fi expropriat diferă însă de la o localitate la alta, cea mai mare fiind înregistrată pentru terenurile ce aparţin de municipiul Lugoj, 1,49 lei/mp, unde pentru cei 102.038 mp se vor a fi plătiţi 152.570 lei.
„Luni de la ora 14 avem programată o şedinţă extraordinară de consiliu, însă mai mult ca sigur preţul pe metru pătrat nu va fi unul cu care putem fi de acord”, ne-a declarat primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea.
Acelaşi act normativ apreciază metrul pătrat de teren peste care va trece autostrada la Balinţ cu 0,64 lei/mp, la Bethausen – 0,48 lei/mp, Mănăştiur – 0,47 lei/mp, Traian Vuia – 0,45 lei/mp şi Dumbrava – 0,37 lei/mp.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA este o companie de interes strategic naţional ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!