Ceea ce este însă foarte important, potrivit autorităţilor, este ca oamenii să vină şi să îşi plătească impozitele. Acestea se pot achita în două tranşe, până la 31 martie, prima tranşă, iar cealaltă până la 30 septembrie. În cazul depăşirii termenelor se percep penalizări de 0,1% pe zi. Persoanele care doresc să plătească tot impozitul o singură dată, în perioada primei tranşe, beneficiază de o bonificaţie de 10 la sută din suma totală.
Pentru a nu pierde timp prin Primărie, belinţenii trebuie să ştie că atunci când se duc să plătească impozitul prima dată se opresc la Casierie. Acolo declară proprietăţile pe care le deţine (clădiri, grădini, maşină, terenuri etc). Cu chitanţa emisă de la Casierie se prezintă la Biroul impozite din Primărie. Important este ca oamenii să declare bunurile cumpărate în termen de 30 de zile de la data cumpărării. În caz contrar riscă amenzi cuprinse între 60 şi 240 lei.
Persoanele juridice (firmele) care pe parcursul anului instalează panouri publicitare sau alte tipuri de afişaj cu scop de reclamă sunt obligate să se prezinte la Primărie şi să declare metri pătraţi ai afişajului, precum şi perioada afişării.
Un punct important în relaţia corectă dintre contribuabil şi autoritate (sătean-stat) îl reprezintă tranzacţionarea (vânzarea-cumpărarea) bunurilor. Este foarte important ca cei care au vândut un bun, fie casă, maşină, teren etc să se prezinte la Primăria Belinţ, la Biroul de Impozite şi Taxe, şi să declare tranzacţia, pentru a fi şterşi de la plata impozitului. Şi cumpărătorul este obligat să se prezinte şi să declare achiziţia, altfel, după o lună, riscă amenda amintită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!