Este vorba despre aparatura medicală second-hand, mai exact trei aparate: un EKG, un ecograf şi unul pentru ecografii abdominale, pe care preotul din Paris vrea să le trimită în comuna Belinţ. „Donaţia” trebuie însă să ajungă obligatoriu la unul dintre cele două cabinete medicale existente în comună, asta după ce Primăria va suporta toate costurile de transport, cazare şi deplasare ale aparaturii, condiţii impuse de preot. „Este foarte dificil pentru noi să suportăm acum o astfel de investiţie.
Nu ştim exact starea în care se află aparatura medicală, nu ştim nici dacă avem cadre medicale specializate să le poată exploata şi în plus suntem condiţionaţi, puşi la plată pentru ceva ce se vrea o donaţie. M-am interesat în aceste zile şi de costurile aferente achiziţionării acestor aparate, direct, noi, pentru a-mi face o idee de ansamblu” ne-a declarat, întrebat fiind despre acest subiect, primarul Florin Laza. În consecinţă, una dintre problemele inserate pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de săptămâna aceasta o constituie şi clarificarea acestei …donaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!