Sub genericul „Două ţări, un scop, succes comun”, proiectul finanţat din Fondul De Dezvoltare European, Programul De Cooperare Transfrontalieră Ungaria România 2007-2013, înseamnă pentru partea română 193.052 Euro din valoarea de 491.516 Euro.
Cele două zile alocate de organizatori deschiderii proiectului din partea română, Primăria Buziaş şi Primăria Moneasa, includ prezentarea oraşului Buziaş şi a Complexului Hotelier Parc. Vineri evenimentul include acţiuni similare ce se vor desfăşura în Staţiunea Moneasa.
Staţiunea Buziaş este recunoscută pentru apele sale minerale carbogazoase reci şi pentru tratarea diferitelor afecţiuni cardiovasculare, în timp ce Moneasa este indicată ca destinaţie atât pentru aerul şi apele sale mezotermale (cu temperaturi ce variază între 24 şi 32 de grade) cât şi în tratamentul afecţiunilor nevrotice. Partea maghiară, prin staţiunile implicate, este recomandată în afecţiunile reumatismale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!