Cu ocazia verificărilor efectuate a reieşit faptul că persoana în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme pentru 30 de zile.
Persoanei în cauză i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În continuare se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Cercetat de politisti
În ziua de 12.07.2010, în jurul orei 19.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buziaş, l-au depistat pe H. Slagian Stefan, de 25 de ani, din Buziaş, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Buziaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!