Proiectul Tmwork cu numărul 3 se desfășoară în perioada 16-17 aprilie și are ca temă Networking & Partnershipping (Dezvoltarea de rețele și parteneriate).
În cadrul seminariilor, se vor discuta și dezbate subiecte și teme specifice, atât în ceea ce privește modalitățile de dezvoltare a rețelei de parteneri, cât și construirea de parteneriate și coaliții la nivel local, regional și european.
Mentor în cadrul acestui seminar este Rosa Pérez Monclús, care este analist de politici culturale. Experiența ei îmbină activitățile pe care le-a desfășurat în sectorul privat din poziția de consultant strategic, dar și cele pe care le-a avut ca asistent de politici culturale în cadrul Ministerului Culturii din Spania și în cadrul managementului cultural al sectorului public din Marea Britanie.
Rosa Pérez Monclús este licențiată în arte, deține o dublă specializare în economie și administrarea afacerilor, un master în domeniul industriilor creative și culturale și, în prezent, este înscrisă în programul doctoral de politici culturale europene la King`s College din Londra.
Seminarul se va desfășura în limba engleză iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Detalii privind seminarul Tmwork#3 se găsesc la următorul link. Cei interesaţi se pot înscrie până în 12 aprilie 2018, ora 17:00, prin completarea formularului de înscriere online iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși în 13 aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!