La dezbatere au fost invitați să vorbească Borka Pavicevic, membru fondator al Centrului pentru Decontaminare Conceptuală din Belgrad și Victor Neumann, profesor universitar doctor la Universitatea de Vest Timișoara, Centrul de Studii Avansate în Istorie Conceptuală.
Gazde le vor fi din partea ATCCE Simona Neumann – director executiv și Chris Torch – director artistic.
În pauza vor cânta Amalia Gaiță & The Band.
„Seria dezbaterilor publice Café 21 face parte din etapa de StartUp a strategiei de implementare a Programului cultural TM2021 și constă în șase întâlniri itinerante, pe parcursul anului 2017, în diferite locații din oraș, unde locuitorii Timișoarei își pot exprima opiniile asupra unor teme de interes pentru comunitate, într-un cadru relaxat, informal, în calitate de cetățeni europeni activi, conectați la lume și implicați în viața comunității”, au anunțat organizatorii.
Întâlnirea va avea loc pe 5 septembrie, de la ora 19, la Porto Arte.
Următoarele discuții din seria Cafe 21 vor avea loc în următoarele date și vor aborda teme diverse, astfel:
3 octombrie 2017 – „Mobilitatea: Orașele de tranzit”
7 noiembrie 2017 – „Globalizarea: Schimbări mici la scară mare”
19 decembrie 2017 – „Sustenabilitatea: Cu ce costuri?”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!