În perioada 5-7 octombrie, timp de trei zile, în fiecare seară de la ora 20.00 până la ora 20.45, la Splaiul Sofocle între str. Vulturilor și bvd. Dâmbovița, timișorenii sunt invitați la impresionantul show Lumen prezentat de BEGA!
„Etapa din 2018 constă în activarea fostului port al orașului Timișoara prin crearea unei producții personalizate folosind povestea orașului cu actori culturali locali coordonați de coregraful jocurilor Paralimpice de la Londra, Kevin Finnan, director artistic al companiei britanice Motionhouse. Muzica este scrisă de compozitoarea Sophy Smith, cu participarea compozitorului Cari Tibor, conținutul grafic pentru videomapări va fi realizat de compania bască, Logela, iar conținutului artistic al programului în 2018 va fi creat cu participarea Unfold Motion (RO, TM), Asociația Culturală TGP (RO, TM – coordonator al voluntarilor pentru muzică) și Asociația Tango Timișoara, Salsa with Attitude Dance School, Amalia Gaiță și Alexandra Șari. Programul beneficiază și de susținerea și implicarea organizațiilor Prin Banat, Solidart, I.S.O.T, Melopolis, Ceva de Spus, Verde pentru Biciclete, Universitatea de Vest Timișoara și Alergotura” ,ne transmit organizatorii.
În cadrul spectacolului se vor folosi 2 macarale de 80 și 130 tone, video-mapări cu proiectoare de 100.000 de lumeni, barje, bărci și alte elemente tehnice pentru a crea un eveniment spectaculos cu resursă umană locală.
Descrierea spectacolului BEGA! prezintă Lumen:
„Un oraș fără oameni este o ruină!
- Portul
Bega este plină cu bărci. Lumea vine în Timișoara pe râu și oamenii din Timișoara călătoresc prin lume. Orașul este vibrant și oamenii îl luminează.
- Dansul sosirii
Persoanele care sosesc și pleacă își poartă bunurile și visele în valize.
- Vise pe bicicletă
Bicicliștii trec prin oraș ca sângele în vene. Doi oameni îndrăgostiți de orașul lor, se întâlnesc și prin această iubire împărtășită se îndrăgostesc unul de altul.
- Orașul reimaginat
Orașul este reconstruit cu locuințe socialiste. Între timp în alte orașe viețile se desfășoară diferit.
- Sărbătoare națională
Noul oraș și noua viață sunt sărbătorite.
- Antena
Vine schimbarea. Oamenii își rotesc antenele pentru a se conecta la alte stații și alte posibilități.
- Lumea se schimbă
Oamenii din Timișoara își schimbă perspectiva asupra lumii. Totul se întoarce cu susul în jos într-un vârtej de schimbare.
- Schimbarea
Dintr-o dată acasă este oriunde și orice se poate schimba așa cum îți dorești. Poți trăi acolo unde vrei sau poți aduce întreaga lume la tine.
- Rădăcini
Locuitorii orașului se reconectează cu cei care au plecat în diferite părți ale lumii și îi cheamă să își regăsească rădăcinile.
- Un nou oraș
Orașul este reconstruit cu locuințe contemporane. Pentru încă o dată într-un alt oraș se desfășoară o viață diferită.
- Portul
Bega este din nou plină cu bărci. Noul oraș strălucește, aprins de speranțele și visele oamenilor care locuiesc aici.
Un oraș plin cu oameni este energic. Oamenii sunt lumina orașului!”
Organizatorii roagă publicul timișorean să vină înainte de începerea spectacolului.
BEGA! este un program principal Timișoara 2021 creat de PLAI împreună cu comunitatea creativă a orașului Timișoara, cu scopul de a activa malurile râului Bega și de a atrage locuitorii orașului spre acestea implicându-i în activități artistice coordonate de organizații locale și parteneri cu expertiză internațională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!