Vineri, 4 octombrie, de la ora 19, Sala Capitol va găzdui un eveniment de excepție ce marchează deschiderea Stagiunii 2024 – 2025. Concertul vocal-simfonic inaugural, sub conducerea dirijorală a maestrului Sascha Goetzel (Dirijor în Rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în Stagiunea 2024/2025), promite o seară memorabilă.
Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul se reunesc pe aceeași scenă pentru a oferi publicului o experiență sonoră inegalabilă. În centrul atenției se află un trio de soliști de renume internațional: virtuozul violonist Florin Iliescu, talentatul violoncelist Bryan Cheng și remarcabilul pianist Simon Trpčeski.
Programul serii debutează cu Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră în do major, op. 56 de Ludwig van Beethoven, lucrarea fiind urmată de Suitele nr. 1 și 2 „Daphnis și Chloé” de Maurice Ravel.
Corul, pregătit de maestrul Iosof Todea, va completa această tablou artistic.
Noua stagiune continuă joi, 10 octombrie, când spectatorii sunt invitați la Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu”. În cadrul recitalului „Corespondențe expresive”, trei artiști talentați, virtuozul violonist și violist Florin Paul, maestrul oboist Dorin Gliga, și talentata pianistă Dana Paul-Giovaninetti, vă vor purta într-o călătorie muzicală fascinantă. Programul recitalului va include lucrări ale unor titani ai muzicii clasice, precum Händel, Bach, Prokofiev și Vivaldi. Veți asculta, de asemenea, lucrări contemporane semnate de D. Șostakovici, E. Ysaye, Viorel Munteanu și C. Bobescu.
Vineri, 11 octombrie, de la ora 10, la Sala Capitol, repetiția concertului ce va avea loc în seara aceleiași zile, de la ora 19:00, se transformă într-un concert educativ dedicat tinerilor de 12 – 18 ani. Aceștia vor avea ocazia să vadă cum se pregătesc artiștii orchestrei, dar și solistul Teo Gheorghiu, pianist de talie internațională. Acesta va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37 de L. van Beethoven și îi va introduce pe tineri în culisele unui concert simfonic.
De asemenea, maestrul Radu Popa le va explica tinerilor spectatori care este cheia unui concert de succes.
Vineri, 11 octombrie, de la ora 19, la Sala Capitol, sunteți invitați să pătrundeți în universul sonor al muzicii lui Beethoven. În interpretarea Orchestrei Simfonice „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta maestrului Radu Popa, pianistul Teo Gheorghiu va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37.
Programul continuă cu Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68, cunoscută sub numele de „Pastorala”, este una dintre cele mai iubite lucrări ale lui Ludwig van Beethoven și evocă frumusețea naturii și a vieții rurale.
„Dragi copii, părinți și bunici, pregătiți-vă pentru o dimineață plină de magie și distracție! În 12 octombrie, la ora 11, Sala Capitol va fi transformată într-o lume colorată și veselă a muzicii din desene animate. Ana David cu vioara ei melodioasă, Darius Tereu cu sunetul expresiv al violoncelului, Bogdan Preda cu flautul său fermecat și Andreea Olariu la pian vor aduce la viață cele mai iubite melodii din desenele animate. Cu aranjamente magice realizate de Cristian Spătaru, fiecare notă va răsuna ca o poveste. Iar prezentatorul nostru, Ionuț Marian Pîrvulescu, va fi ghidul vostru în această aventură muzicală, plină de surprize și momente de neuitat. Nu ratați ocazia de a vă transforma sâmbăta într-o adevărată sărbătoare a sunetelor și a imaginației”, au transmis reprezentanții instituției culturale.
Apoi, vineri, 18 octombrie, de la ora 19, sub bagheta talentatului dirijor Róbert Farkas, orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul vă invită să audiați un program captivant. Concertul va fi deschis de Uvertura Festivalului Academic, op. 80 de Johannes Brahms, apoi solista Júlia Pusker va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 de Béla Bartók. În încheiere, spectatorii vor audia grandioasa Simfonie nr. 4 în mi minor, op. 98 a lui Brahms.
Vineri, 25 octombrie, de la ora 19, Sala Capitol va fi gazda unui concert vocal-simfonic de excepție. Sub bagheta dirijorului britanic Thomas Adès, renumit pentru abordările sale inovatoare și stilul eclectic, orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” vor aduce pe scenă lucrări de o profunzime emoțională rar întâlnită. Thomas Adès, cunoscut pentru creativitatea sa unică, va conduce concertul printr-o selecție variată, incluzând compoziții de Kurtág și Boulez, alături de lucrarea sa, „Dawn, Chacony at Any Distance”.
Baritonul Nicolas Isherwood, un artist distins, cu o carieră internațională strălucitoare, va interpreta fragmente pline de forță și eleganță, aducând la viață nuanțele profunde ale texturilor muzicale.
Sub îndrumarea dirijorilor Iosif Todea și Maria Gyuris, corul va adăuga o dimensiune plină de vitalitate concertului. Concertul va culmina cu oratoriul „De profundis” semnat de maestrul Remus Georgescu, o adevărată evocare a sentimentelor.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casieri și pe myticket.ro, AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!