Pentru anul în care este capitală culturală europeană, Timișoara are nevoie de mai multe spații culturale, unde să poată fi organizate evenimente. Cel mai important este cu siguranță MultipleXity, clădirea estimată la 12 milioane de euro care va fi realizată în locul fostului sediu al STPT de pe Take Ionescu.
Primăria Timișoara a preluat recent de la societatea de transport spațiile din Take Ionescu, inclusiv muzeul de transport, care urmează să fie administrat de Casa de cultură. Pe lângă complexul MultipleXity, mai sunt proiecte și pentru transformarea fostelor cinematografe RADEF și pentru amenajarea unui centru cultural în Turnul de apă Iosefin.
„Noi și pentru viitoarele centre culturale pe care le amenajăm în fostele cinematografe, în turnul de apă și pentru MultipleXity va trebui să avem structuri ale primăriei, pentru că toate aceste obiective aparțin primăriei și administrarea lor trebuie să o facem noi. Structurile vor fi de tipul Casei de cultură, după aceeași lege. Nu știu dacă vom face ceva paralel cu Casa de cultură sau mai degrabă cred că vom face structuri în interiorul Casei de cultură, pentru că beneficiază de o legislație specială, care este mult mai bună pentru genul acesta de activități. Și atunci cred că din punct de vedere birocratic formula cea mai simplă este să facem structuri în interiorul Casei de cultură cu această dedicare, gestiunea acestor obiective”, a explicat Nicolae Robu pentru tion.ro.
Muzeul preluat recent de la STPT va fi gestionat în perioada următoare până la crearea noii sau noilor structuri, structuri care presupun o nouă schimbare a organigramei primăriei și angajări serioase.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/multiplexity-nu-va-fi-un-mall-cultural-oar-pregateste-concursul-de-solutii-pana-in-2020/2296306
http://www.tion.ro/turnul-de-apa-din-iosefin-are-proiectant-o-firma-din-timisoara/2289618
Citiți principiile noastre de moderare aici!