Reprezentanții instituției de cultură au anunțat că iubitorii muzici clasice au motive în plus de bucurie în luna mai. Astfel, Filarmonica Banatul Timișoara le-a pregătit un nou pachet promoțional, ce cuprinde cele mai importante evenimente din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, la un preț special.
Concertele cuprinse în pachet sunt următoarele:
- 2 mai, ora 19, Sala Capitol – Concert vocal-simfonic inaugural, dirijor: Radu Popa | Soliști: Valentin Răduțiu (violoncel), Rut Iovescu (soprană), Virginia Maria Onița (soprană)
- 9 mai, ora 19, Sala Capitol – Concert simfonic, Dirijor: Aleksandar Markovic | Solist: Florin Iliescu (vioară)
- 16 mai – Concert vocal-simfonic extraordinar – „Damnațiunea lui Faust” de H. Berlioz | Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara și Orchestra și Corul Filarmonicii Arad, Dirijor: Sasha Goetzel | Soliști: Svetlina Stoyanova (mezzosoprană), Yaroslav Abaimov (tenor), Virginia Maria Onița (soprană)
- 23 mai – Concert simfonic, Dirijor: Azis Sadikovic | Solist: Bryan Cheng (violoncel)
- 30 mai – Concert simfonic de închidere, Dirijor: Mykola Diadiura | Solist: Vadim Gluzman (vioară)
„Exclusiv pentru cumpărătorii pachetului Mai la Filarmonică – Timișoara Muzicală | 5 concerte la 150 de lei, am pregătit un eveniment dedicat lor, cu intrare liberă.
Este vorba despre recitalul cameral susținut de Romanian String Quartet (Maria Marica – vioară, Alexandru Marian – vioară, Cristian Andriș – violă, Radu Sinaci – violoncel). Evenimentul va avea loc în 15 mai 2025, de ora 19, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara”, au transmis, vineri, reprezentanții Filarmonicii Banatul.
Pachetul special poate fi achiziționat de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casieria instituției și de pe myticket.ro.
Programul este finanțat din bugetul local al Primăriei Municipiului Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!