Ultima zi a Conferinței Internaționale a Convenției Teatrale Europene a reunit în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara reprezentanți ai teatrelor-membre din Germania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Ucraina, Cipru, Muntenegru, Albania, Croația, Austria, Bulgaria, Franța, Grecia, Ungaria, Olanda, Kosovo, Lituania, Slovacia, Norvegia, Slovenia. Aceștia au participat la o sesiune de analiză asupra programelor și proiectelor în derulare, urmată de prezentarea perspectivelor pentru următoarele șase luni de activitate și de prezentarea viziunii strategice a Convenției pentru perioada 2024 – 2030, intitulată ETC 2030 Strategic Vision.
Structura și conținutul rețelei teatrale europene pentru următoarea perioadă au fost stabilite și votate în cadrul Adunării Generale a Convenției Teatrale Europene, aceasta fiind urmată de o foarte dinamică sesiune de prezentare, în cadrul căreia o serie de teatre-membre și-au anunțat proiectele pentru care caută parteneri europeni.
„Punctul final al Conferinței internaționale va avea loc peste puțin timp aici, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, la spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese. Titlu care, în fond, rezumă foarte bine ceea ce am trăit noi în aceste câteva zile”, cu aceste cuvinte Heidi Wiley, directorul executiv al Convenției Teatrale Europene, a încheiat sâmbătă seara lucrările Conferinței internaționale a ETC, Timișoara devenind în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, capitala de facto a teatrelor publice din Europa.
Ultima parte a Conferinței Internaționale a ETC a fost dedicată grupurilor de lucru, reunite în jurul setului de teme care construiesc profilul rețelei teatrale europene și unde reprezentanții teatrelor – membre au creat o masă de opinii, idei și sugestii privind viitorul ETC și al activităților pe care le propune.
Temele discutate s-au referit la teatru ca spațiu al schimbării prin intermediul întâlnirilor și al comunicării, la rolul și importanța teatrului în mediile școlare, la prezentarea Academiei de Teatru și Digitalizare, la proiectul de descoperire și promovare a tinerilor autori europeni în cadrul programului Theatre and Diversity: Young Europe V și Young Europe VI și, nu în ultimul rând, au analizat modalități de dezvoltare a sustenabilității în teatre și au cercetat formule și exemple privind felul în care teatrul se poate mobiliza în sprijinul susținerii sănătății și, cu precădere, a sănătății mintale.
În cuvântul său de încheiere, Ada Hausvater, directorul Teatrului Național din Timișoara, le-a mulțumit tuturor participanților și echipei ETC și a exprimat convingerea că teatrul are capacitatea de a vindeca, individual și social, efectele dezinformării, ale fenomenului fake news – aceasta fiind una dintre principalele teme puse în dezbatere pe durata Conferinței și că, prin teatru, valorile umanității vor fi duse mai departe și dezvoltate, prin dezbaterea de idei și de principii specifică artei teatrului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!