Cea mai recentă premieră a păpușarilor timișoreni va avea loc în data de 29 iulie, de la ora 22:30, la Muzeul Satului Bănățean, cu participare gratuită. Vă veți putea bucura de light designul spectacolului și costumele fabuloase, muzica și jocul actorilor.
„Copilul dintr-o stea” este, după cum spun reprezentanții teatrului, un spectacol pentru adolescentul viitoarei Capitale Culturale Europene 2023 Timișoara și este ultimul spectacol care va marca închiderea stagiunii 2021-2022.
Dramatizarea și regia sunt semnate de Toma Hogea, scenografia este realizată de Bianca Imelda Jeremias, muzica de Cari Tibor, iar de partea de video/desen a avut grijă Ana Munteanu. De coregrafie și asistență de regie s-a ocupat Mădălina Ghițescu-Petre.
Personajele pe care le veți întâlni: Aviatorul – Laurențiu Pleșa, Copilul – Lucian Matei, Floarea – Olivera Iovanovici, Regele – Robert Copoț, Business Man – Raul Bastean, Lampagiul – Cristian Brătoiu, Șarpele – Raul Lăzărescu, Vulpea – Raluca Grumăzescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!