A XVII-a ediție a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din tot teritoriul județului Timiș. Evenimentul, care va debuta în aprilie, este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în administrarea Consiliul Județean Timiș.
Potrivit organizatorilor, sute de participanți, dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari, colecționari de artă populară, precum și recitatori în grai bănățean s-au pregătit temeinic pentru a prezenta obiceiurile și tradițiile timișene.
De asemenea, zeci de gospodine iscusite și-au pregătit atent rețetele, atent păstrate în caietul îngălbenit și transmis din generație în generație pentru a intra în competiția festivalului la secțiunea gastronomie tradițională.
„60 de localități din județul Timiș s-au înscris în competiția pentru marele premiu. Jocuri din câmpia Banatului, doine și jocuri autentice, givanul mândru, costume migălos restaurate, colecții, ponevi, măsaie, cilimuri, fotografii vechi, păturată pră crumpi, pită, șonc, doboș torta, crempită și turce sunt câteva elemente din oferta generoasă cu care vă invităm să luați parte la cele șapte centre ale festivalului”, au transmis reprezentanții Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Invitați în recital sunt Oana și Adrian Stanca, acompaniați de orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.
„Brâul ăl bătrân, ardelene, brâul lui Boldea, brâul lui Mita, brâul „la căsuța din poiană”, ardeleana roată și jocuri de doi în coregrafia maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu vor fi interpretate de dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul. Spectacolul Ansamblului Profesionist Banatul va fi prezent la toate cele șapte centre, începând cu ora 15:45”, au transmis reprezentanții instituției.
Concursul se desfășoară după următorul grafic:
- Coșteiu – 6 aprilie, ora 13 – Categoria „Zestrea Timișului”
- Liebling – 7 aprilie, ora 13 – Categoria „Zestrea Timișului”
- Dudeștii Vechi -13 aprilie, ora 13 – Categoria „Zestrea Timișului”
- Dudeștii Noi – 14 aprilie, ora 13 – Categoria „Zestrea Timișului”
- Ghiroda – 20 aprilie, ora 13 – Categoria „Laureați”
- Giarmata – 21 aprilie, ora 13 – Categoria „Laureați”
- Uivar – 27 aprilie, ora 12 – Categoria „Zestrea Timișului”
Se vor acorda premii în bani pe localitate în funcție de punctajul total acumulat, după cum urmează:
- Marele premiu – 4.500 de lei
Categoria „Laureați”
- Premiul I – 4.000 de lei
- Premiul II – 3.500 de lei
- Premiul III – 3.000 de lei
Categoria „Zestrea Timișului”
- Premiul I – 3.000 de lei
- Premiul II – 2.500 de lei
- Premiul III – 2.000 de lei
Vor fi acordate trei premii speciale în valoare de 1.000 lei fiecare localităților care nu au obținut alte premii în bani, și care corespund criteriilor specifice fiecărui premiu, după cum urmează: independență artistică prin folosirea doar a resurselor locale, prestația artistică, cel mai frumos moment artistic și punerea în valoare a folclorului specific timișean.
Accesul este gratuit la toate centrele de desfășurare ale festivalului.
Mai multe detalii găsiți aici sau e-mail cecart@cecart.ro, telefon 0256/435158, persoană de contact prof. Remus Vălungan, șef Birou Cultură Tradițională, Marketing (email: remus.valungan@cecart.ro).
Juriul festivalului este alcătuit din următorii membri: la secțiunea Coregrafie: Nicolae Stănescu, Marius Ursu, Peri Vasile, Denis Chira, la secțiunea Muzică: Carmen Popovici – Dumbravă, Marius Cîrnu, Remus Vălungan, la secțiunea Poezie dialectală/Teatru Popular: Felicia Stoian, Adela Popa, la secțiunea Expoziții/Colecții: Maria Hadiji, Alina Mafa și la secțiunea Gastronomie: Mărioara Pisat, Nicolaie Tomescu.
Festivalul – Concurs „Lada cu Zestre” este finanțat de Consiliul Județean Timiș, și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de profesor Liliana Laichici, manager, în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județul Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!