Marți, 26 septembrie, de la ora 17:00, va avea loc discuția „Despre potențialul (post) umanist al științei”. Invitat este Doru Căstăian, profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, profesor asociat de gândire critică şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, în Aula Magna. Moderatorul evenimentului va fi conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT.
Următorul eveniment este programat miercuri, 27 septembrie, începând cu ora 17:00, în Aula Magna UVT, când Cristian Tudor Popescu se va întâlni cu tinerii din Timișoara pentru un dialog captivant, „Despre manipulare în presă”. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Robert Șerban. Pentru a participa la acest eveniment trebuie să vă înregistrați în prealabil, prin completarea formularului de înscriere: Eveniment Cristian Tudor Popescu – Despre manipulare în presă – 27 septembrie 2023 (google.com)
UVT încheie Săptămâna de Inițiere cu cea de-a doua reprezentație a spectacolului „Balcoolaurul și gladiautorii”. Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 20:00, Piața Sf. Gheorghe din Timișoara va găzdui din nou spectacolul stradal de poezie, inspirat din volumul „Cuprins: Cenaclul Pavel Dan”, o antologie semnată de Eugen Bunaru. Interpreții acestui spectacol sunt Bogdan Spiridon și un grup de 13 studenți-actori. Light design: Florian Putere. Sound design: Sebastian Hamburger. Concept costumație: Gabriela Strugari. Scenariu și regia artistică: Sabin Popescu.
Evenimentele fac parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.
Citiți principiile noastre de moderare aici!