Pandemia COVID-19 are un efect negativ asupra tuturor sectoarelor din societatea noastră, iar comunitatea de artiști locali nu a fost scutită. De la concerte anulate, la spectacole amânate și proiecte puse pe stand-by, i-am întrebat pe doi artiști din Timișoara, coregraful Lavinia Urcan și muzicianul Bogdan Cotîrță, cum s-au adaptat la această nouă situație și cum i-a afectat contextul creat de COVID-19.
Lavinia Urcan este președinte, coregraf și director artistic la Asociația Unfold Motion. A studiat coregrafia la Londra și a pus în scena zeci de spectacole în Timișoara și nu numai, creând o comunitate minunată în jurul dansului contemporan. În anul 2015, a absolvit Facultatea de Coregrafie și Dance Performance cu calificativul „First Class Honors” din cadrul Universității Middlesex, Londra. Am întrebat-o ce efect a avut asupra ei această criză.
„Având în vedere situația actuală în care ne aflăm cu toții, Asociatia Unfold Motion a fost nevoită să își suspende toate activitățile și proiectele aflate deja în derulare: Pentru sesiunea I/2020 a Administrației Fondului Cultural Național – proiectul «The Dance Moving Forward» este suspendat. Asta implică amânarea premierei spectacolului «Connecting Pleasures» care ar fi avut loc pe 31 martie la Teatrul German de stat Timișoara, suspendarea implicită a repetițiilor și punerea pe pauză a plăților și achizițiilor. De asemenea, se amână și turneul de promovare a spectacolului menționat, la teatrele din Deva, Arad, Reșita, București și alte două reprezentații în Timișoara: Incuboxx și Piața Sf Gheorghe. Pe de alta parte ca și coregraf independent am fost anunțată de amânarea mai multor proiecte din care urma sa fac parte, precum «Cadre și Forme», finanțat de Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021, implementat de Asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion.”
Lavinia predă și cursuri de dans contemporan, iar din acest punct de vedere a reușit să se adapteze noilor condiții:
„Ca și profesor de dans am fost nevoită sa mut activitatea în mediul online, susținând cursurile la distanta (Youtube) pentru cursanții care au achitat contribuția lor la curs pe luna martie, până să se închidă sala de dans unde ne desfășurăm activitatea (Palladium Dance Club). Din luna aprilie însă nu pot anticipa cum și dacă vor funcționa cursurile online, am decis să micșorez contribuția cursanților pentru a încuraja participarea online la orele de dans, deoarece consider foarte necesar în aceste vremuri incerte să ne păstrăm sănătatea fizică, dar și cea mentală, prin mișcare” ne transmite Lavinia.
Bogdan Cotîrță este solistul și chitaristul trupei timișorene Melting Dice, care a apărut pe scena rock-ului alternativ în 2014 și este compusă din Flavius Vutan (chitară), Sorin Ghiniță, (tobe), Adolf Vegh (bas). În 2017 a fost lansat primul album intitulat „Cord Cablu Creier”, iar pe 17 decembrie 2019, Melting Dice a lansat un nou single alături de un videoclip, intitulat „Uitat”. Pe Bogdan l-am întrebat câte concerte au fost anulate în această perioadă și dacă formația Melting Dice intenționează să facă un live streaming.
„Nouă ni s-au anulat patru concerte în: București, Franța, Timișoara. Nu cred ca vom face live pe net, dar vom pune un material live înregistrat la care montăm acum și vom lansa două clipuri făcute in-house (la propriu) în perioada următoare” ne spune Bogdan.
Așadar, comunitatea creativă, fie muzicieni sau coregrafi traversează o perioadă dificilă, dar caută soluții pentru a se adapta, iar creativitatea lor nu a fost pusă pe „stand-by”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!