Prima ediție a concursului a avut loc în 2023, când Premiul I a fost câștigat de echipa Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”.
Înscrierile la noua ediție se fac în perioada 2-9 decembrie, cursa va avea loc în 18 decembrie, iar premierea câștigătorilor se va face miercuri, 18 decembrie, la ora 17:00, pe scena din Piața Victoriei la Târgul de Crăciun. Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, de unde pot fi descărcate și fișa de înscriere, acordul profesorului însoțitor și acordul GDPR.
„Timișoara 1989 a schimbat mersul istoriei. A oprit timpul în loc. De aceea, România nu are voie să uite. Suntem datori să lăsăm în urma noastră grija de a duce mai departe memoria lui Decembrie. De a o lăsa moștenire copiilor noștri”, au transmis, miercuri, reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Concursul „Circuit 89” are ca scop descoperirea și cunoașterea istoriei locale legate de Revoluția din 1989 și se adresează elevilor din clasele IX-XII.
Fiecare echipă participantă va trebui să achite 60 de lei la Biroul de Contabilitate al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, între orele 10-16.
Premiile se acordă per echipă și sunt următoarele:
- Premiul I – 2.400 lei
- Premiul II – 1.800 lei
- Premiul III – 1.500 lei
- Mențiune – 900 lei
Citiți principiile noastre de moderare aici!