Timișoara va fi evidențiată prin fotografii în mansarda B2 a Bastionului Theresia cu o expoziție care are vernisajul miercuri, 14 septembrie, de la ora 18. Aceasta este realizată în colaborare cu Diana Cristea și Silviu Năstase. Tot atunci va fi lansat și albumul de fotografii al expoziției, pe un fundal sonor special, susținut de „Incanto Quartetto”.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o sută de fotografii: ilustrate vechi aparținând Muzeului Național al Banatului, exteriorul clădirilor fotografiate de Silviu Năstase și interioare surprinse pe film de Diana Cristea.
În plus, vizitatorii vor avea ocazia să afle informații despre 15 clădiri din oraș, alese de artiști pentru a fi dezvăluite publicului. Culegerea de texte este semnată de Iasmina Mioc.
„Un demers artistic inedit în Timișoara, care descoperă o lume ascunsă vederii. Clădirile vechi sunt de neînlocuit, vorbesc despre un alt timp, despre vechile meșteșuguri, evenimente trecute și spun povestea sufletelor care au trăit înaintea noastră. Ele reprezintă atât apreciere pentru strămoșii noștri și moștenirea lăsată de aceștia, dar și nostalgie pentru un trecut (adeseori) idealizat”, transmit reprezentanții muzeului.
Expoziția „Descoperă Timișoara ascunsă” va putea fi vizitată la Bastionul Maria Theresia din strada Martin Luther, nr. 4, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, de marți până duminică, în intervalul orar 10-18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!