„My journey to Romania – Letter from Timișoara” are ca punct de pornire călătoria ziaristului și scriitorului norvegian Jahn Otto Johansen, decorat de președintele României în 2014 pentru meritele aduse imaginii României în Norvegia, prin cartea „România: O colecție de articole”. Nepotul său, Christoffer, a pornit pe urmele bunicului său, propunându-și să vadă ce este România astăzi după 30 de ani de la vizita bunicului și să înțeleagă interacțiunea și contribuția la viața socială, politică, economică și culturală din prezent a principalelor etnii ce locuiesc într-una dintre capitalele culturale ale Europei.
Filmul documentar este regizat de Florin Iepan.
„În filmul ăsta e vorba despre noi prin intermediul a 25 de personaje, timișoreni, majoritatea de toate facturile, din toate colțurile lumii, de toate meseriile. E un film despre Timișoara, sigur văzută în februarie, început de martie e o Timișoară un pic mai cenușie, dar altfel oamenii cred că au fost colorați. Norvegienii ăștia sunt niște oameni fără probleme, deci e o plăcere să lucrezi cu ei, sunt relaxați. Și faza mișto pe care puțină lume o știe, acest proiect care este al Fundației Metropolis din București, face parte dintr-o serie de proiecte finanțate de norvegieni special pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, care toate din punctul meu de vedere sunt foarte bune. Au fost finanțate prin concursuri, deci e o chestie grozavă pe care a primit-o Timișoara anul ăsta, banii ăștia norvegieni”, a precizat regizorul Florin Iepan.
Punând întrebarea „Este Timișoara un centru multietnic și multireligios funcțional, un model de conviețuire pentru o Europă a minorităților?”, documentarul prezintă, într-o serie de interviuri, noile realități din Timișoara prin ochii lui, vorbind despre tradițiile și obiceiurile diferitelor etnii, dar și despre afacerile locale ale celor care s-au stabilit în oraș în ultimii 20-30 de ani, despre gastronomie, meșteșuguri și muzică, despre teatru și artă vizuală, având ca miză înțelegerea și acceptarea diversității, conștientizarea realităților sociale curente și dezvoltarea receptării diversității culturale.
„E un film de călătorie. Christoffer Balthaza este un pic familiarizat cu România, pentru că locuiește în București și bunicul lui a fost un jurnalist faimos în Norvegia care a scris despre Europa de Est în perioada comunistă și chiar provine dintr-o familie de jurnaliști foarte cunoscuți. Ideea acestui film nu-mi aparține mie, a venit din partea prietenilor din București. Partea bună este că jumătate, dacă nu mai bine din echipa de producție este locală”, a mai spus regizorul Florin Iepan.
Interviurile din documentar sunt realizate cu Cristian Rudik – director Opera Română Timișoara, Răzvan și Minh Pata – patroni restaurantul Litle Hanoi, Luciana Friedmann – președinte Comunitatea Evreilor din Timișoara, Ivonne Stoian și Tiberiu Hornung, Paul Baraka – artist plastic grupul Baraka, Dominic Fritz – primarul Timișoarei, Sisad si Sahar – emigranți arabi, Elvisei Pisica – artist rom transgender, Ovidiu Mihăiță – director Teatrul Auăleu, Suada Agachi – trainer, consultant și specialist în tehnici de citire a chipului, Eduard Agachi – numerolog, Ziad el Massalmeh – președintele Asociației Siria Liberă din Timișoara, Alim Sawfan – imamul moscheii din Timișoara, Ștefan Iordănescu – regizor, Irlo si Lux – artiști graferi, Alexandra Rigler – directorul Centrului de Proiecte al Primăriei Timișoara, Ioan Neag – director Piața Mehala și Corneliu Vaida – activist civic.
„Este un proiect cu fonduri norvegiene, care este special pentru Timișoara, Capitala Culturală și este un proiect care cumva aduce pe ecrane multiculturalismul acestei zone și buna conviețuire între comunități diferite”, a spus Paul Ruben Grec, producător executiv.
Acesta a explicat de ce afișul este o fotografie din Piața Traian: „Christoffer Balthaza s-a plimbat în toate locurile. Mi se pare Piața Traian o piață foarte reprezentativă ca și multiculturalitate a zonei, așa e și arhitectura zonei, e îmbibată de multe stiluri care aparțin multor etnii.”
Echipa filmului este formată din: regizor: Florin Iepan; producător: Daniel Mitulescu; producător executiv: Paul Ruben Grec; director de imagine: Solomie Valentin Ștefan; montaj: Mihai Dragolea; prezentator și narator: Christoffer Ekenes Johansen Baltazhar; compozitor: Ovidiu „Chico” Ciupuliga; copywrite și cercetare: Ștefan Kalman Bot; director de producție: Paul Ruben Grec; camera: Solomie Valentin Ștefan și Farkas Pataki; sunet și montaj sunet: Pop Augustin Cosmin; grafică: Mihai „Jay” Mironenco; asistent producție: Alex Mărgineanu; asistent cameră: Vilhelem Andras-Pal; orchestrația muzicală: Ovidiu „Chico” Ciupuligă și Sebastian Blaj; generice și animație: Mihai Dragolea și Pop Augustin Cosmin; imagini arhivă: Mihai Dragolea și mixaj sunet: Pop Augustin Cosmin.
Filmul va putea fi vizionat pe platforme online din România și Norvegia.
Foto: Costi Duma
Trimite articolul
XAlt imbecil care a s-a plimbat doar prin Unirii si Victoriei si crede ca stie ce inseamna Timisoara. Cat despre intervievati… Pisica ala, care e rom transgender…PE BUNE?? De ce nu i-a intervievat si pe boschetarii din Gara de Nord, sigur aveau ceva de spus frumos despre Timisoara!
-
Deci tu crezi ca boschetarii de la Gara de Nord sunt reprezentativi pentru Timisoara…Si convietuierea diferitelor etnii de sute de ani pe acelasi taram un lucru neimportant?
Gargara ieftina. Pe vremurile cand vorbeam deschis si spuneam adevaruri, asta se numea propaganda. Acuma e mandrie. Genial.