Finalizarea procesului legislativ pentru modificarea calendarului viitoarelor Capitale Europene ale Culturii, în contextul măsurilor și restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, a fost votul Consiliului UE în unanimitate a Deciziei de amendare a acțiunii Capitale Europene ale Culturii de ieri, 23 decembrie. Astfel, orașele care ar fi trebuit să dețină titlul anul viitor vor fi reprogramate, Timișoara și Elefsina (Grecia) urmând să fie Capitale Europene ale Culturii în 2023, alături de Veszprém (Ungaria). De asemenea, orașele Galway (Irlanda) și Rijeka (Croația), care și-au amânat sau anulat evenimentele planificate în acest an, își vor continua acțiunile culturale până în 30 aprilie 2021
Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, până la sfârșitul anului în curs.
„Momentul de astăzi reprezintă un nou început pentru ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, în anul 2023. Imediat ce va fi pusă la punct legislația națională, și sper că se va întâmpla cât mai curând posibil, vom demara toate procesele necesare pentru ca acest proiect să fie, alături de Sibiu, o nouă carte de vizită pentru România. Va fi nevoie de o colaborare strânsă la nivel de autorități, între Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Așa cum am susținut în timpul mandatului meu și așa cum experiența ne-a demonstrat, parteneriatele sunt cele care pot asigura buna desfășurare a acestui grandios proiect ”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.
Pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Ministerul Culturii promite că va aloca suma de 52 milioane de lei, din care vor fi finanțate proiectele culturale. Totodată, Ministerul Culturii va finanța infrastructura culturală conform OUG 42/2019.
Trebuie precizat că sprijinul financiar a Ministerului Culturii pentru proiectul orașului nostru a fost unul infim până acum, iar promisiunile făcute de-a lungul anilor nu au fost niciodată respectate.
Trimite articolul
XSincer?!
Banii alocați de Ministerul culturii, poate ar ajunge doar pentru “maturat” cartierul Cetate al Timișoarei.
Anunțul nu este adevărat și îndeamnă la activități false ! De exemplu anunțul făcut animează că este în Germania și de fapt când intri să vezi detalii se anunță activități în marea Britanie, deci nu este cea ce se anunță !!!