Centrul de Proiecte al Municipiului și Primăria Timișoara s-au pregătit de sărbătorirea evenimentului de închidere a Capitalei Europene a Culturii. În acest sens, au fost luate mai multe măsuri la nivelul Consiliului Local și al Comisiei de Circulație. Se estimează că zeci de mii de oameni vor participa la evenimentele de anvergură „Timișoara 2023 la nesfârșit”, în zona centrală a orașului. Pregătirile sunt pe ultima sută de metrii.
Măsuri
În primul rând, pentru a facilita accesul către zona centrală, transportul public este gratuit între 8 și 10 decembrie. În weekend, programul de circulație se va prelungi cu o cursă suplimentară după ora 00:00, pentru tramvaiele 1, 2 și 9, troleibuzele 11, 14, 15, 16 și 18 și autobuzele 33, 40, E1, E2, E3, E7. Tot pe acestea vor fi suplimentate cu o unitate, tocmai pentru a face față numărului mare de călători.
Pentru a păstra condițiile de siguranță în contextul unei mulțimi numeroase, s-a hotărât și ridicarea teraselor din zona Cetate, inclusiv Piața Libertății și str. Alba Iulia, între 6 și 10 decembrie.
120 de jandarmi vor veghea, sâmbătă și duminică, ca distracția oamenilor să nu fie perturbată de vreun incident neplăcut. De asemenea, peste 30 de pompieri militari și medici de la SMURD vor fi prezenți din partea ISU Timiș la concerte.
La fel ca și pentru evenimentul de deschidere, un spital mobil va fi amplasat în sensul din Piața Mărăști. Aici li se va putea acorda asistență medicală celor care ar putea avea nevoie.
Totodată, Poliția Locală Timișoara este și ea prezentă pe teren, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentelor. În fiecare zi, 50 de polițiști locali vor patrula și vor dirija traficul.
Potrivit oamenilor legii, capacitatea maximă a Pieței Unirii este de 25.000 de persoane. Reprezentanții ISU Timiș le cer oamenilor să nu arunce țigări pe jos și să nu blocheze căile de acces.
Restricții de trafic
Comisia de Circulație a avizat închideri și restricții de trafic în zona centrală, Mai exact:
- în perioada 8-9 decembrie (între orele 18 și 1), respectiv 9-10 decembrie (între orele 18 și 1), Comisia a decis închiderea traficului rutier pe str. Oituz
- până în 10 decembrie (la ora 10) se va face restricționarea traficului rutier pe străzile: Palanca, George Coșbuc, Paul Chinezu, Matei Corvin, Regimentul 5 Vânători, Sergent Constantin Mușat, respectiv breteaua existentă în Piața Mărăști în spatele stației S.T.P.T., Piața Țepeș Vodă, strada General Traian Doda, Episcop Augustin Pacha, Eugeniu de Savoya, Florimund Mercy, Vasile Alecsandri, Emanoil Ungureanu, Gheorghe Lazăr (Zona Cetate) și strada General Eremia Grigorescu.
- închiderea circulației rutiere în perioada 8-9 decembrie (între orele 18 și 1), precum și în perioada 9-10 decembrie (între orele 18 și 1) pentru toate străzile menționate anterior.
De asemenea, se vor rezerva locurile de parcare existente în Piața Mărăști, respectiv pe strada Popa Șapcă, precum și parcările publice existente în Piața Ţepeş Vodă și pe str. Nicolaus Lenau, până în 10 decembrie, la ora 23.
Program
„Timișoara 2023 la nesfârșit” va avea loc în cinci locuri emblematice ale Timișoarei: Piața Unirii, Palatul Culturii, Cinema Timiș, Cinema Victoria și MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”. Evenimentul reunește concerte, performance-uri, seminarii, conferințe, toate cu acces gratuit, produse de Centrul de Proiecte.
Pe scena principală amplasată în Piața Unirii, în același loc ca la deschidere, vor urca, de la ora 19, artiștii:
- 8 decembrie – Delia, Katie Melua și Sonics
- 9 decembrie – EMAA, Róisín Murphy și Jessie J
O surpriză va fi Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu”, dirijat de Maria Gyuris, care va cânta alături de Katie Melua.
În 9 decembrie, la Cinema Timiș e programat un concert Jose Gonzalez, iar în 8-10 decembrie, la Muzeul Corneliu Mikloși are loc ZONA &, un program de performance curatoriat de Corina Oprea și Magda Radu, conceput în colaborare cu Ileana Pintilie. Între 8 și 9 decembrie, seminarul internațional „VECTOR TM. Cultura ca practică urbană” aduce, la Cinema Victoria, autori de strategii urbane, creatori de politici culturale/urbane/de arhitectură, curatori, decidenți politici și diplomați culturali.
Descoperiți programul complet al evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit” pe pagina web dedicată, AICI.
Trimite articolul
Xeu nu am auzit de artistii astia iar jessie j cu care se lauda ca si cap de afis e one hit wonder
-
Probabil că trăiești într-o peșteră, din cauza asta nu ai auzit.
„The Time Is Now” și „Sing It Back” de exemplu sunt melodii foarte cunoscute, iar Jessie J nu este one hit wonder.
Piesa „Bang Bang”, cu Ariana Grande și Nicki Minaj… dap, cultura, nu gluma, alea versuri adevarate! fereasca…
Cel mai important eveniment de inchidere este inchiderea circulatiei pe Cetatii. Mamaaaaa ce era azi dimineata acolo! Inchis – inchis. Evenimentul in sine a fost de tot rahatul, dar inchiderea … apoteotica. E clar. Suntem tari la inchis.
Rusine ca nu e Nicu Robu chemat sa cante cu chitara lui ….mare pacat ptr cultura timisoreana .
-
sper sa faca o cariera din cantat la chitara, si sa vedem doar la concerte, cu trupa lui de Niculback & the PeNaLs
Nu aveti pe ce strica bani cetatenilor din taxe si impozite.Noi nu am cerut mizeriile astea din pacate.Mu se face nimic in Timisoara decat galagie si nu respectati linistea publica dupa orele 22.Circ si paine prin mizeriile astea… Spalare de bani ai cetatenilor