Ediția cu numărul 11 este dedicată pentru piticii mici și mari, de la șase luni la 14 ani.
Deschiderea festivalului a avut loc vineri, 27 mai. Activitățile vor au loc sâmbătă, 28 mai, între orele 10-13/15-20 și duminică, 29 mai, între orele 10-13/ 15-19. Accesul se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat de AICI.
„Capul de afiș al acestei ediții aniversare este Teatrul Le Monfort Paris, care va susține în cadrul festivalului spectacolul La Fuite, un spectacol care combină mimă, acrobație, circ contemporan, teatru. Vom avea parte de multă poezie, sensibilitate, interpretare în călătoria prin lumea fascinantă a burlescului”, transmit organizatorii.
Programul complet:
Toate activitățile se vor desfășura la Institutul Francez, pe Bd. C.D. Loga, nr. 46. Evenimentul va avea loc indiferent de condițiile meteorologice. Artiștii francezi vor susține, tot în cadrul festivalului, și două ateliere de acrobație pentru copii.
Mai multe detalii, AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!