Festivalul va avea loc sâmbătă, 10 august, începând cu ora 19, în sala multifuncțională a Școlii Gimnaziale din Jimbolia.
Intrarea este liberă și o va celebra pe Brigitte Bartzer, o renumită profesoară de pian din Jimbolia, care a contribuit la promovarea culturii în oraș. Aceasta a inspirat prin dedicarea ei față de muzică mai multe generații de artiști.
Evenimentul va reuni pe scenă interpreți de excepție, doi dintre ei având rădăcini în Jimbolia și o legătură specială cu Brigitte Bartzer, și anume pianista Aida Marc, profesoară la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara și coordonatoarea proiectului; tenorul Antoniu Marc, artist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara și soprana Mara Săceanu, interpretă de muzică clasică.
Partiturile piesei „Odă pentru Jimbolia”, imnul localității, au fost compuse de Aida Marc și Antoniu Marc, împreună cu Teofil Buteica, sub coordonarea lui Edgar Tüser.
În cadrul Festivalului de Muzică Clasică „Brigitte Bartzer” vor fi interpretate următoarele piese:
- I feel pretty (Bernstein)
- Floricică de pe apă (Brediceanu)
- Mit einem gemalten Band (Beethoven)
- A whole new world (Menken)
- 3 valuri de Chopin
- Album für die Jugend (Schumann)
- 3 tangouri de Piazzolla
- 2 lieduri de Bartzer
- Canțonetă (Denza)
- Canțonetă (di Capua)
- My way (prelucrare Frank Sinatra)
Evenimentul este organizat cu sprijinul Casei de Cultură a Orașului Jimbolia, Asociației „Scena nouă”, Școlii Gimnaziale Jimbolia și al Primăriei și Consiliului Local Jimbolia.
Trimite articolul
XEVRIKA
UN gest frumos !