A doua premieră a lunii aprilie la Teatrul Național din Timișoara este spectacolul Romanian Psycho.
Este o premieră marca Florin Piersic jr, care se întoarce la tripla ipostază de dramaturg, regizor și interpret în comedia Romanian Psycho.
„Îndrăgitul actor al Teatrului Național construiește, cu inteligența, cu umorul și cu verva care îi sunt proprii, ceea ce se numește științific „safe space”, spațiul de siguranță al cărui destinatar este un personaj necunoscut care poate lua chipul fiecărui spectator în parte. Așa cum ne-a obișnuit, Florin Piersic jr aduce pe scenă o lume care ne este foarte apropiată, dar pe care o descoperim cu surprindere și care, dincolo de hohotul de râs, deschide o temă de reflecție profundă despre o realitate simptomatică”, au precizat reprezentanții Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Premiera spectacolului Romanian Psycho are loc duminică, 14 aprilie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, fiind urmată de o a doua reprezentație marți, 16 aprilie.
Biletele pot fi achiziționate pe site-ul www.tntm.ro și fizic de la Agenția de bilete de pe str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11 și 19.
Trimite articolul
XO fam de referință a teatrului național! BRAVO!