„Am citit cu tristețe, îngrijorare și iritare scrisoarea deschisă pe care dl. Chris Torch a ținut să o trimită opiniei publice timișorene în legătură cu un posibil eșec al proiectului Timișoara, capitală Europeană a Culturii 2021. Textul este – în opinia mea și a mai multor colaboratori – o încercare jalnică de manipulare și de plasare a responsabilității pe umerii clasei politice din Timișoara. În esență, dl. Torch afirmă că problema cea mai gravă a situației din acest moment a proiectului Asociația culturală TCCE 2021 se regăsește în faptul că instituțiile orașului nu au asigurat fondurile necesare. Pentru că, în perioada 2016-2018 am îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și am răspuns, între altele de domeniul Cultură, pot afirma că aceasta este o minciună sfruntată”, a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, Roxana Iliescu.
Ea susține că, în 2016, CJ Timiș a alocat 5 milioane de euro asociației care gestionează titlul de Capitală Culturală Europeană, bani care au fost eșalonați pe mai mulți ani și care și în 2017 și în 2018 au fost prevăzuți în bugetul consiliului, însă nu au fost și virați deoarece reprezentanții asociației nu au știut să folosească aceste fonduri.
„Ce este important de știut, este faptul că în luna octombrie 2016, Consiliul Județean Timiș, prin președintele Sorin Grindeanu, semnează cu Asociația culturala TCCE, un Protocol care vizează eșalonarea celor 5 (cinci) mil. Euro, bani cu care CJT s-a angajat să sprijine Asociația, în perioada 2017-2022. Bine de știut este faptul că aceste sume de bani aferente eșalonării stabilite de parți (pentru anul 2017- 400.000 euro, pentru anul 2018- 750.000 euro), au fost prevăzute în Bugetul CJT în fiecare an, separat de sumele de bani puse la dispoziția Asociației de către CJT cu titlu de cotizație. Însă, cu stupoare, se poate constata faptul ca reprezentanții Asociației nu au fost capabili să folosească aceste fonduri”, a mai spus Iliescu.
Pentru ca banii să fie folosiți, spune fostul vicepreședinte al CJ Timiș, ATCCE trebuia să depună proiecte, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
„Ceea ce nu se regăsește în aceste documente expresia verbis este faptul că fondurile pe care CJT se angaja să le pună la dispoziția Asociației la care dl. Torch era director artistic puteau fi accesate în baza unor proiecte. Ceea ce nu s-a întâmplat nici atunci și, după știința mea, nici după ce eu mi-am prezentat demisia. O realitate despre care dl. Torch nu scoate o vorbă. Cu părere de rău pentru timișorenii care au învestit atâtea speranțe în acest proiect, îi reamintesc d-lui Torch că Asociația TCCE-2021 nu a adus în spațiul public nici măcar un proiect de anvergură, ci doar scandaluri în ceea ce privește ridicole spectacole de circ, conflicte de interes din familia Neumann, demisii ale celor care au creat proiectul cu care Timișoara a câștigat titlul. Dar, mai ales, pentru oamenii de cultură ai orașului, TCCE 2021 a însemnat o atitudine de dispreț și de ignorare a forțelor culturale de aici”, concluzionează Iliescu.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/neumann-despre-posibilitatea-retragerii-titlului-de-capitala-culturala-europeana-fac-un-apel-la-calm-si-rabdare/2284355
http://www.tion.ro/fostul-director-artistic-al-asociatiei-timisoara-capitala-culturala-europeana-exista-ingrijorarea-reala-ca-ue-va-lua-in-calcul-retragerea-titlului-acordat-timisoarei/2283322
http://www.tion.ro/robu-admite-situatia-financiara-grava-a-asociatiei-timisoara-capitala-culturala-eu-am-dat-cat-am-putut/2283405
http://www.tion.ro/tm2021-robu-scoate-oamenii-in-strada-daca-timisoara-pierde-titlul-din-lipsa-de-finantare/2276986
Citiți principiile noastre de moderare aici!