Consiliul Județean Timiș și Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează expoziția de artă contemporană „Mitologii subiective pentru un topos dat”, eveniment ce reunește pictori, sculptori și artiști video.
Vernisajul va avea loc duminică, 16 iulie, la ora 17, în spațiile Centrului Multifuncțional Bastion. Expoziția va fi deschisă până în 8 august.
Printre artiștii incluși în selecția acestui proiect se numără Sofia Ovejanu, Mihai Glodeanu, Dragoș Bojin, 1-Q Sapro, Bogdan Andronic, Dragoș Neagoe, Dan Nica, Anca Ciofîrlă Kademian, Sergiu Roman, Răzvan Stanciu, Petra Maria, Ruxandra Nițescu, Teodora Rotaru, Georgiana Cojocaru. Diana Roman este curatorul expoziției.
„Membrii grupului sunt creatori care, în ciuda stilurilor distincte și a expresiilor individuale unice, împărtășesc o viziune creativă, cuprinzătoare, în centrul căreia se află ființa umană și relațiile care o definesc.
Expoziția rezonează cu misiunea Centrului Multifuncțional Bastion al Consiliului Județean Timiș, de a se poziționa ca platformă-promotor a artei contemporane și a creației tinere, cu valoare de nivel european”, transmit cei de la Consiliul Județean Timiș.
foto: CJT
Citiți principiile noastre de moderare aici!