În 30 martie, de la ora 19, pe scena Naționalului timișorean va urca Richard al III-lea, ultimul rege ale Angliei din Casa de York. Spectacolul va fi reluat în 1 aprilie, tot de la ora 19.
„Richard al III-lea de W. Shakespeare este un monumental și pasionant studiu de caz al răului, dar și o demonstrație că singur, un monstru nu are putere; ceea ce îi dă forța de a vicia o întreagă societate este alinierea lașă a „omului obișnuit”, a „supușilor stăpânirii” în spatele unui personaj toxic, detestabil.
Alimentate de mica și de marea delațiune, de manipularea exersată în toate formele ei – de la șantaj la cointeresare, crescute de mersul alături de adevăr și de confuzie, semințele răului rodesc și se întind ca vrejul de fasole din poveste, cuprind și sufocă oameni, țări, sisteme politice; acceptarea răului din teamă sau din lașitate hrănește ucigașa nebunie totalitară. Într-un fascinant paralelism cu momentul planetar căruia îi suntem contemporani, vremelnicul rege englez ratează gloria până și în scurtul răstimp al puterii, căci atunci când conștiința tace, Răul devine personajul principal”, au transmis reprezentanții teatrului.
Distribuția este următoarea: Matei Chioariu (Richard), Marin Lupanciuc (Buckingham), Ion Rizea (Regele Edward al IV-lea/Al doilea Ucigaș/Primarul), Claudia Ieremia (Regina Elizabeth/ Călugărița), Sorin Leoveanu (Clarence/Margaret), Bogdan Spiridon (Hastings/Primul Ucigaș), Darius Zet (Dorset/Prințul Edward), Cătălin Ursu (Rivers/Tyrell/Cardinalul), Cristina Rotaru Chiperi (Lady Anne/Călugăriță), Ana Maria Cojocaru (Ducesa de York), Andrei Chifu (Stanley/Cetǎțean), Teodor Cauș (Catseby/Soldat), Oana Iovița (Prințul York/Cetățean/Lady Shore), Alexandru Romescu (Brakenbury/Soldat/Mesager/Al doilea cetățean), Andrei Zgăbaia (Soldat/Grefierul/Ratcliffe/Primul cetățean).
Regia artistică îi aparține lui Radu Iacoban, scenografia este semnată de Tudor Prodan și mișcarea scenică de Alina Ilea.
Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni.
Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Mai multe informații, AICI.
Foto: Teatrul Național Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!