Timișorenii au ieșit în număr mare sâmbătă seara în oraș, pentru a admira expozițiile deschise la muzeele din Timișoara.
Muzeul Național al Banatului din Bastionul Theresia a fost deschis între orele 18 și trei dimineața. La ora 19 au început evenimentele interactive, prezentările și scenetele din istoria Timișoarei și a Banatului, cu grupurile de re-enactment prezente – Armele și ținutele Evului Mediu, Obiceiurile trecutului, O zi din viața unui pașă de Timișoara, Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine, Bătăliile pentru fortăreața Timișoara în secolul XVI.
A urmat apoi o prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice și spectacol „Peregrinii”. De la ora 22 a urmat teatru pirotehnic „Amor Flammis – Basme de Foc”.
În mansarda B1 a Bastionului Theresia au putut fi vizitate expozițiile „Patrimonium 2021” și „Fiare din Beci – legende și oțel”, iar în mansarda B2 a Bastionului Theresia, obiecte de tezaur care nu au mai fost niciodată expuse în „Artă și măiestrie bănățeană”. Holul bastionului a găzduit expoziția de tarantule vii și exponatul lunii – „Cuțit de vânătoare tipul Hirschfänger (sec. al XVIII-lea)”, iar la parterul clădirii, Muzeul Ștefan Popa Popas.
Și Muzeul Satului Bănățean și-a deschis porțile, participanții au putut admira expoziția „Costume tradiționale din Moldova și Bucovina Colecția etnografică Darie Flocea”. Au fost și atelierele demonstrative. La Calpe Gallery, până la ora 24, a fost deschisă expoziția „The Unseen falls in Black & White” – Cristian Graure. Pentru a patra oară, și Nokia Timișoara s-a transformat în muzeu.
Noaptea Muzeelor este evenimentul anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).
foto: Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!