Comisarul european Adina Vălean a înmânat astăzi Timișoarei premiul Melina Mercouri al Comisiei Europene (CE), care se acordă capitalelor europene ale culturii dacă toate obligațiile asumate prin dosarul de candidatură au fost îndeplinite cu succes.
Jurații europeni au considerat că echipa care se ocupă de realizarea programului TM2023 a făcut față provocărilor, găsind soluții „la cerințele structurale și legislative complexe și protejându-și în același timp viziunea inițială cu care s-a candidat”.
Premiul, în valoare de 1,5 milioane de euro, va ajunge în „vistieria” orașului după evenimentul de deschidere din weekendul 17-19 februarie, cel târziu în luna martie. Suma va fi folosită pentru a crește impactul european al titlului pentru oraș.
Capitală Europeană a Culturii
Uniunea Europeană este cea care desemnează un oraș sau mai multe pentru a purta titlul de Capitală Europeană a Culturii, pentru o perioadă de un an, timp în care acesta are misiunea de a organiza o serie de evenimente culturale în spiritul valorilor UE de „unitate în diversitate”.
Titulatura reprezintă totodată o oportunitate pentru fiecare dintre aceste orașe de a-și crește vizibilitatea la scară internațională, de a atrage turiști și fonduri, de a schimba imaginea orașului prin investiții și de a încuraja cultura și arta – în special atunci când evenimentele sunt integrate într-o strategie de dezvoltare pe termen lung.
Comisia Uniunii Europene este cea care gestionează acordarea titlului, până în momentul de față peste 60 de orașe fiind desemnate Capitală Europeană a Culturii. În 2023, acest titlu îl poartă Timișoara (România), Veszprém (Ungaria) și Elefsina (Grecia).
Această idee, de a desemna anual un oraș al culturii, le-a venit în 1958 Melinei Mercouri, ministrul Culturii din Grecia, și omologului său francez Jack Lang.
foto: Adrian Panduru
Pe aceeași temă:
PROGRAM. Deschiderea Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Încep festivitățile
Premiul Melina Mercouri, decernat Timișoarei pentru programul Capitală Europeană a Culturii
Trimite articolul
XMai intai trebuie vazut daca programul va fi si implementat altfel se da un premiu pentru niste documente scrise in Word. Absolut penibil!
Tovarasa Valean a recitat si celebra fraza: ,,pana in 2030 nu veti mai avea nimic si veti fi fericiti,,?
Romanii se decoreaza si isi acorda distinctii intre ei,pentru un eveniment de gust incert,dar inca neterminat,pentru a putea spune ca a fost un castig pentru Timisoara si pentru Romania.