Ca parte a programului său permanent, Fundației Art Encounters invită publicul la o serie de evenimente speciale în luna decembrie.
Joi, 12 decembrie, de la ora 18.00, va avea loc o sesiune de dialog cu artiștii Lea Rasovszky și Michele Bressa, iar de la ora 19.30, iubitorii de frumos sunt așteptați la vernisajul expoziției Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri, care reunește lucrările a peste 20 de artiști români.
„Because in our dreams we took risks [Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri], unul dintre versurile acestui manifest, preia greutatea unei sentințe și o transformă într-un nod de legătură pentru generații diferite. Acest nod țese temporar laolaltă fire cronologice, narațiuni istorice și repere culturale care alcătuiesc o imagine multifațetată a artei de dinainte și de după 1989, așa cum este ea reprezentată în expoziția de față – un decupaj din colecția Ovidiu Șandor”, explică Diana Marincu, curatorul expoziției și directorul artistic al Fundației.
Artiștii prezenți în expoziție sunt: Ioana Bătrânu, Ion Bârlădeanu, Ștefan Bertalan, Michele Bressan, Mircea Cantor, Andrei Chintilă, Harun Farocki & Andrei Ujică, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Bogdan Gîrbovan, Ion Grigorescu, Radu Grindei, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Florin Mitroi, Vlad Nancă, Miklos Onucsan, Andrei Pandele, Christian Paraschiv, Șerban Savu, Decebal Scriba. Expoziția va putea fi vizitată până pe 7 februarie 2020.
Vineri, 13 decembrie, de la ora 18:00, artistul Michele Bressan își dă întâlnire cu pasionații de fotografie, susținând un curs concentrat pe practica sa, dar și pe ceea ce nu se poate afla din cărți.
Marți, 17 decembrie, de la ora 18:30 va avea loc lansarea albumului Șerban Savu: Drifting, în prezența artistului și a editorului cărții, Mihai Pop.
Maria Orosan-Telea va susține cursul de introducere în arta contemporană dedicat artei contemporane românești și se va concentra asupra creației artiștilor prezenți în expoziție. Fiecare curs va fi urmat de un tur ghidat într-una din secțiunile expoziției și de analiza lucrărilor expuse în relație cu tema respectivei prezentări. Înscrierea la cursuri se face prin email, la adresa contact@artencounters.ro.
Toate evenimentele vor avea loc la sediul permanent al fundației, pe Bd. Take Ionescu 46C (Casa ISHO), Timișoara, iar intrarea este liberă. Evenimentele fac parte din programul Fundației Art Encounters, CAMP – CONTEMPORARY ART MEETING POINT, o platformă de dialog și implicare a publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană. Proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.
Trimite articolul
X“arta”… cineva a mazgalit un tablou normal cu pixul, si a desenat peste fetele unor oameni un disc, respectiv o… galeata-sita-botnita.