În fiecare an, din 1977, pe data de 18 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor care reprezintă un moment unic pentru comunitatea muzeală internațională și promovează importanța acestor instituții culturale din întreaga lume.
„În țara noastră, Ziua Internațională a Muzeelor este un omagiu adus muzeologiei românești și tuturor lucrătorilor din domeniu.
Această zi se celebrează din anul 1977, organizându-se în prezent manifestări și activități în peste 37.000 de muzee din 158 de țări și teritorii de pe cinci continente.
Tema acestui an este «Puterea muzeelor». Puterea construirii comunității prin educație: prin colecțiile și programele sale, muzeele creează o rețea socială care este esențială în construirea comunității. Prin susținerea valorilor democratice și oferind tuturor oportunități de învățare pe tot parcursul vieții, ele contribuie la formarea unei societăți civile informate și educate”, transmit cei de la MNaB.
Miercuri, 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, beneficiați de intrare gratuită la toate expozițiile din cadrul Muzeului Național al Banatului.
Programul este cel obișnuit, de la 10 la 18. Puteți să vizitați cele șase expoziții temporare:
- „Artă și măiestrie bănățeană” – mansarda B2,
- „Patrimoniu 2021” – mansarda B1,
- „Fiare din Bec” – mansarda B1,
- „O privire asupra viitorului – 100 de ani de Pier Paolo Pasolini” – mansarda B1,
- „Expoziția de tarantule vii” (Bastionul Maria Theresia, hol),
- Exponatul lunii Mai – Cuțit de vânătoare de tipul Hirschfänger (sec. al XVIII-lea) – Bastionul Maria Theresia, hol.
Și Muzeul Național de Artă din Timișoara oferă intrare gratuită. Puteți vizita expoziția „Complice des poètes–Gravuri și litografii JACQUES HÉROLD în ediții bibliofile”. Colecția de gravuri, litografii și serigrafii este completată de volume în ediții limitate și două afișe de mari dimensiuni. Programul este între orele 13-21.
Citiți principiile noastre de moderare aici!