„Itinerant teatral” este un eveniment al secției de arta actorului din cadrul Liceului de Artă „Ion Vidu”, care se desfășoară luni, 23 mai de la ora 18.
Spectacolele și scenetele vor fi coordonate de profesorii-actori Cătălin Ursu, Mirela Puia și Raul Bastean și se vor juca în Sala „Mihai Perian” și pe scena din curtea interioară din cadrul Liceului de Artă.
„Itinerantul teatral s-a născut din dorința de a promova tinerii actori în devenire cât și activitatea lor artistică. Așadar, elevii claselor IX – XII se vor reuni, într-un eveniment dedicat zilei artelor spectacolului de teatru în care vor juca în fața publicului”, transmit organizatorii.
Această zi a teatrului este marcată de trei spectacole: „Împăratul muștelor” după William Golding, „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin și „Justificarea dragostei” de Joel Pommerat, dar și de câteva scenete scurte: „În autobus”, „Cititorul de contoare”, „La oficiul forțelor de muncă” și „Costică, dormi?”.
Anul acesta, elevii actori de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara au participat la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, unde au obținut locul I la nivel național cu spectacolul „Împăratul muștelor” după William Golding (spectacol prezentat și în cadrul acestui proiect).
Pe scenă vor evolua elevii celor patru clase de liceu: Theodora Afrim, Miriam Stoica, Daniel Săvescu, Alexandra Pena Grbici, Vlad Talpeș, Paula Munteanu, Ana Maria Secheșan, Luca Șandor, Cornel Miron, Sara Ghilezan, Cadmiel Peleș, Maia Crușcov, Mara Lung, Naomi Filip, Adelina Măreț, Andrada Tăuș, Anca Bolocan, Crina Ghervase, Riana Lungu, Dorothea Lazăr, Loriana Constantin, Bianca Stavilă, Maria Peptan, Mattia Sardone și Frida Fehervari.
„Ne propunem prin această primă ediție să scoatem în luminile scenei activitatea din învățământul artistic – teatral preuniversitar timișorean. Acest eveniment unic are menirea de a promova tinerii liceeni care studiază arta actorului și de a ține cont de nevoile reale de afirmare ale tinerilor artiști în devenire și contactul acestora cu scena și publicul. Vă așteptăm la itinerant teatral!”, afirmă conducerea Liceului de Artă „Ion Vidu”, prof. Patricia Vlad și prof.dr. Daniel Zah.
Trimite articolul
XAr trebui sa fie invitati si micii actori de la Palatul copiilor din Buzias, care vor sustine premiera cu spectacolul lor in 25.05.2022 la Casa de cultura Buzias.