Forumul Democrat al Germanilor din Banat organizează o nouă ediție a Kirchweihfest la Deta. Pentru etnia germană, Kirchweih înseamnă sărbătoarea anuală a hramului bisericii romano-catolice dintr-o anumită așezare.
„Orașul Deta avea mulți etnici germani. Cei mai mulți s-au stabilit în Germania, în 1987 fiind organizat ultimul Kirchweih. Alături de soțul meu, Gerhart, am reînviat tradiția din anul 2014. Hramul Bisericii Catolice din Deta este în 26 iulie, dar fiind în timpul săptămânii am decis să ținem sâmbătă Kirchweih. De asemenea, Ansamblul Edelweiss (Floare de colț), coordonat de mine și de soțul meu împlinește zece ani de activitate. În componență sunt 50 de membri din trei grupe: copii, tineri și seniori”, a declarat pentru Tion Elena Șămanțu de la Forumul Democrat al Germanilor din Banat, filiala Deta.
Programul se va desfășura la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Banat din Deta şi Centrul Cultural al orașului Deta, aflat pe str. Ștefan cel Mare nr. 9.
Programul de sâmbătă, 20 iulie, este următorul:
- ora 9– Întâlnirea perechilor participante în port popular
- ora 9.15 – Parada portului popular german/Defilarea prin localitate
- ora 11.30 – Sfinţirea buchetului de rozmarin la Biserica romano – catolică
- ora 16– Program cultural la Centrul Cultural al orașului Deta
- ora 21 – Bal la Centrul Cultural al orașului Deta
Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!