Cea de-a XV-a ediție a Festivalului – Concurs Lada cu Zestre va începe sâmbătă, 2 aprilie, la ora 14, la Ghiroda (sat Giarmata Vii). Vor participa artiști, formații, creatori și colecționari ai comunităților din Remetea Mare, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Parța, Făget și Ghiroda. Publicul se va bucura de jocuri și cântece autentice bănățene, grai bănățean, meșteșuguri, artă populară și expoziții de gastronomie tradițională bănățeană.
„«Asta-i nana de la Brebu», «Mi-s fată de la Făget», «Bate vânte, bate» sunt câteva din cântecele care fac parte din repertoriul cu care concurenții s-au înscris. Veți putea urmări în spectacol grupuri de dubași din Făget, Povergina, Begheiul Mic care vor aduce în atenția publicului frumusețea tradițiilor din zona etnografică a Făgetului. Meșteri olari și sculptori în lemn vor prezenta la Giarmata o expoziție de artă bănățeană. Gospodine iscusite vor dezvălui rețete vechi, moștenite de la bunici și străbunici, printre care regăsim rulouri pe tuleu, plăcintă cu nucă și ludaie, răcituri de post, plăcintă cu cartofi, păsulă zdrobită cu ulei de ludaie, papanași și multe alte bunătăți din delicioasa bucătărie bănățeană”, transmit organizatorii.
Duminică, 3 aprilie, tot de la ora 14, la Giarmata, Festivalul – Concurs Lada cu Zestre continuă cu localitățile Checea, Voiteg și Giarmata. Vor fi jocuri și cântece maghiare, germane, croate și rrome, precum și expoziții de artă și gastronomie tradițională. Jocurile croaților din Checea (turopolsjski drmeș), precum și jocurile din Pusta Banatului vor întregi tabloul multietnic.
Festivalul – Concurs Lada cu Zestre este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Stimulează comunitățile locale să-și prețuiască identitatea distinctă, să-și susțină talentele locale, formațiile artistice, creatorii populari, să-și scoată la lumină veșminte și unelte, rețete și secrete ale locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!