Sala Lira trebuie să „recâștige notorietatea de altădată și să dobândească strălucirea demnă de o capitală europeană a culturii”, spuneau cu ceva timp în urmă reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Pentru a se apropia de publicul de toate vârstele, au demarat, încă din ianuarie, activități de educație și mediere culturală.
Din 8 martie încep și cursurile de actorie pentru adolescenți. Se pot înscrie cei între 14 și 18 ani.
„LIRA ON STAGE, Teatru de la A la Z pentru adolescenți” este un proiect, care este coordonat de Ionuț Pîrvulescu, actor al Teatrului Independent „ Auăleu”.
„Acest curs este conceput din jocuri actoricești care vor scoate în evidență trăsăturile fiecărui individ, dar și a întregii echipe, fiindcă teatrul e un joc de echipă. Și cum orice echipă are nevoie de oameni în tribune, la fel și teatrul are nevoie de spectatori.
Acesta poate exista fără decor, lumini, costume, text sau regizori, însă nu fără un actor și un spectator. Este nevoie de cei doi pentru ca acel schimb nevăzut de emoție, iar actul actoricesc să se producă. Jocul în joacă, în special cel cu și despre emoții, trebuie făcut serios pentru a prinde rădăcini.
Prin teatru se pot consolida fundații care să susțină orice joc, atât timp cât totul se face cu pasiune, iar sacrificiul pe care îl face un actor trebuie înțeles din primii pași pe care-i face înspre profesie. Nu există o formulă prin care să înveți teatru, dar există metode prin care te poți modela, folosindu-te de propriile-ți sentimente.
Sculptorul are dalta, muzicianul instrumentul muzical, actorul are ca instrument propriul său corp. Trebuie doar să îl iubească și să-l accepte, indiferent că este vioară sau contrabas”, transmite Ionuț Pîrvulescu.
Primul modul al proiectului se va finaliza chiar „on stage”, cu un spectacol de teatru, pe scena Sălii Lira.
Cursul este gratuit, iar pentru detalii și informații suplimentare puteți suna la 0752804624 sau 0256498214.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!