În 5, 6 și 7 octombrie, în fiecare seară de la ora 20.00 până la ora 20.45, în fostul port al orașului nostru, la Splaiul Sofocle, între str. Vulturilor și bvd. Dâmbovița, timișorenii sunt invitați la impresionantul show BEGA! prezintă Lumen! În cadrul spectacolului se vor folosi 2 macarale de 80 și 130 t, video-mapări cu proiectoare de 100000 de lumeni, barje, bărci și alte elemente tehnice pentru a crea un eveniment cu adevărat spectaculos și nemaivăzut în Timișoara.
„Etapa din 2018 constă în activarea fostului port al orașului Timișoara prin crearea unei producții personalizate folosind povestea orașului cu actori culturali locali coordonați de coregraful jocurilor Paralimpice de la Londra, Kevin Finnan, director artistic al companiei britanice Motionhouse. Muzica este scrisă de compozitoarea Sophy Smith, cu participarea compozitorului Cari Tibor, conținutul grafic pentru videomapări va fi realizat de compania bască, Logela, iar conținutului artistic al programului în 2018 va fi creat cu participarea Unfold Motion (RO, TM), Asociația Culturală TGP (RO, TM – coordonator al voluntarilor pentru muzică) și Asociația Tango Timișoara, Salsa with Attitude Dance School, Amalia Gaiță și Alexandra Șari. Programul beneficiază și de susținerea și implicarea organizațiilor Prin Banat, Solidart, I.S.O.T, Melopolis, Ceva de Spus, Verde pentru Biciclete, Universitatea de Vest Timișoara și Alergotura” ne transmit organizatorii.
Organizatorii roagă publicul să vină înainte de începerea spectacolului.
BEGA! este un program principal Timișoara 2021 creat de PLAI împreună cu comunitatea creativă a orașului Timișoara, cu scopul de a activa malurile râului Bega și de a atrage locuitorii orașului spre acestea, implicându-i în activități artistice coordonate de organizații locale și parteneri cu expertiză internațională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!