Anul acesta, MNArT aniversează 150 de ani de instituție muzeală cu profil artistic de la înființarea „Societății pentru istorie, artă și arheologie”, în 1872, de către colecționarul Ormos Zsigmond.
Pentru a marca această aniversare, departamentele de specialitate ale muzeului au realizat un film cu tematică aniversară „MNArT – 150 ani de patrimoniu artistic”, dedicat participării muzeului la Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai, în perioada 3-9 martie.
„Expoziția multimedia, ce urmează a fi prezentată la Expo 2020 Dubai, va mai cuprinde lucrări ale unor artiști contemporani (Suzana Fântânariu, Dorel Laurențiu Tulcan, Sorin Scurtulescu), precum și o serie de acțiuni participative dedicate publicului, montarea unui puzzle aniversar supradimensionat (imagine«Fata cu Breton» a pictorului Theodor Aman din colecția muzeului), un performance pictural al artistului Sorin Scurtulescu și un tur virtual interactiv care va conecta, în timp real, spațiul expozițional cu rețelele de socializare”, transmit reprezentanții MNArT.
Expoziția mondială de la Dubai se desfășoară o dată la cinci ani, timp de șase luni. În această ediție, Pavilionul României cuprinde o serie de prezentări sub deviza „România New Nature”.
„Participarea muzeului în cadrul Pavilionului României în Dubai reprezintă un deosebit prilej de încadrare a patrimoniului MNArT în rețeaua instituțiilor culturale și artistice regionale, naționale și internaționale prin posibilitatea accesării în format online a colecțiilor, expozițiilor, operelor de artă. Proiectul este rezultatul strategiei muzeului de extindere a mijloacelor de mediere culturală și de promovare a patrimoniului muzeal prin strategii de digitalizare, cât și de a prezenta o ofertă culturală diversificată care să atragă publicul local, național cât și din afara granițelor”, conchid cei de la MNArT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!