Timișorenii sunt invitați, sâmbătă, 18 martie, la un recital inedit de nai, bansuri și tabla, ce aduce împreună muzica tradițională din România și India.
Evenimentul va avea loc la Sala Capitol, de la ora 19:00, și este organizat de Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, în parteneriat cu Filarmonica „Banatul” Timișoara, cu susținerea Ambasadei Indiei la București și a Ministerului Culturii din India.
„Prin confluența instrumentelor de suflat din cele două spații culturale, artiștii vor încânta publicul cu interpretări surprinzătoare ale unor îndrăgite piese din folclorul românesc, alături de un repertoriu inspirat din anotimpurile și festivalurile indiene. Diversitatea și bogăția muzicală a celor două țări va fi explorată în cadrul concertului, de la doină la dhun, de la horă la hori, de la sârbă la raga”, transmit organizatorii.
Narcisa Băleanu, la nai și voce, mesager al cântecului popular din Mehedinți, și un artist cu implicare deosebită în conservarea muzicii tradiționale, va da glas celor mai reprezentative expresii muzicale ale sufletului românesc.
De asemenea, Bhaskar Das, unul dintre tinerii maeștri ai muzicii clasice indiene la bansuri, va reda prin flautul său din bambus spiritul ancestral al civilizației indiene, iar Amit Mishra, la tabla, va adăuga, prin instrumentul său de percuție, dinamism și forță întregii prezentări muzicale.
„Se anunță o fascinantă călătorie sonoră pe două continente, prin care ascultătorii vor trăi emoția redescoperirii muzicii tradiționale românești în dialog cu o altă cultură a lumii”, au mai precizat organizatorii.
Biletele pot fi cumpărate de pe MYTICKET.RO și de la Casa de Bilete a Filarmonicii „Banatul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!