Expoziția „Neoavangarda Timișoreană – Concept și Contextualizare” prezintă lucrări create de Paul Neagu, Diet Sayler, Peter Jecza, Leon Vreme, Doru Tulcan, Viorel Toma, Lidia Ciolac, Szakáts Béla, Romul Nuțiu, Adalbert Luca, Grupul Sigma, Molnar Zoltan, Ștefan Bertalan, Ciprian Radovan, Roman Cotoșman, Constantin Flondor, Virginia Baz Baroiu, Eugenia Dumitrașcu și Xenia Eraclide Vreme dorind să contureze o imagine unitară a acestei perioade.
„Titlul expoziției indică faptul că acești artiști sunt legați de noțiuni comune, iar conceptul curatorial este organizat într-o așa manieră, încât să îi contextualizeze pe fiecare dintre ei, evidențiind apartenența la diferite mișcări artistice”, explică reprezentanții Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Aceștia invită publicul joi, 28 decembrie, la ora 18.00, pentru a celebra încheierea cu succes a programului cultural din acest an, prin expoziția „Neoavangarda Timișoreană – Concept și Contextualizare”.
Proiectul este dedicat unei epoci de înflorire culturală, ale cărei reverberații se resimt până la momentul actual. Prin organizarea acestei expoziții, echipa curatorială își propune să sublinieze contribuțiile remarcabile ale unei generații care asemenea soldaților din prima linie, explorează necunoscutul, tatonând limitele predefinite ale artei, câștigând astfel, pe bună dreptate, titlul de Avangardă.
„Anul 2023 nu este singurul în care Timișoara s-a aflat în lumina reflectoarelor, date fiind eforturile remarcabile ale acestor artiști care au adus orașul în prim-planul atenției și au contribuit la consolidarea prestigiului acestuia pe harta culturală. Memoria noastră colectivă este puternic infuențată de schimbările și agitațiile ultimului secol, însă este crucial să ne amintim că în urmă cu 50 de ani, mai mulți creatori se afirmau pe scena culturală timișoreană, modelând atât comunitatea, precum și generațiile care au urmat. Expoziția «Neoavangarda Timișoreană – Concept și Contextualizare» demontează mitul conform căruia cultura statelor membre ale Tratatului de la Varșovia în anii ‘60-‘70 este una pur retrogradă. Chiar dacă restricțiile politice și culturale au determinat arta să se muleze unei viziuni și filosofii specifice, această premisă a generat dezvoltarea unei contra culturi, care a luat ființă în intimitatea atelierelor și sălilor de clasă, formând o cultură paralelă cu cea vestică, o artă experimentală, calculată, lirică. Datorită acestor artiști, Neoavangarda timișoreană nu va lua ființă într-un vid. Ea s-a conturat dintr-un sol fertil, marcat de ultimele ecouri ale unei culturi central europene, conectată la marile metropole din inima continentului”, au mai transmis reprezentanții muzeului.
Expoziția va fi prezentă la Muzeul Național de Artă Timișoara, pe simezele Galeriei Arcada, în perioada 28 decembrie 2023 – 5 mai 2024.
Citiți principiile noastre de moderare aici!