În urma succesului înregistrat anul trecut la prima ediție națională, Noaptea Filosofiei se va desfășura și de data aceasta în două orașe: la Timișoara (20 septembrie) și la București (10 octombrie).
„Pentru o noapte, publicul de toate vârstele este invitat să ia parte la dezbaterea publică, în tradiția gânditorilor greci ai Agorei”, a transmis Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara.
Sunteți invitați la un maraton filosofic, având ca temă generală „O compoziție europeană – spasme și tensiuni, dificultăți și dorințe de viitor”.
„Starea Europei de azi este paradoxală. Într-un moment în care Uniunea nu a părut niciodată atât de necesară ca în prezent, din motive care țin atât de schimbările geopolitice profunde, cât și de criza climatică, care simțim că nu va fi rezolvată cu ușurință fără o mai mare coordonare și cooperare, popoarele din Europa Occidentală, lovite de cursul haotic și inegal al unei economii deschise, globalizate, dar fără nicio autoritate capabilă să o reglementeze, uneori dezorientate de schimbările tehnologice și de obiceiuri care sunt însoțite de noi cerințe de egalitarism și democrație, își simt convingerile europene fragilizate și speranțele de a-și vedea copiii trăind o viață mai bună decât a lor se îndepărtează, în același timp în care speranța lor de viață în stare bună de sănătate scade.
În Est, în timp ce puterea de atracție a Uniunii Europene rămâne intactă, există preocupări crescânde cu privire la prețul care trebuie plătit pentru o integrare reușită. Asistăm, așadar, la o îndepărtare de principiile democratice și la o cerere crescută de protecție, ceea ce sugerează o supunere față de moduri autoritare de guvernare, în contradicție cu intensitatea aspirațiilor pentru libertate și egalitate, manifestate prin demonstrații colective, revolte și proteste, în timp ce proliferarea dependențelor pare să dezvăluie un nou malaise al civilizației.
Într-o perioadă în care capitalul și bunurile circulă într-un ritm din ce în ce mai frenetic, se ridică voci și legi pentru a submina azilul străinilor aflați în pericol. Ce neînțelegeri și fracturi alimentează această neliniște crescândă? Ce noi direcții, ținând seama de discrepanțele de timp și de situație, pot fi luate în vedere pentru a obține consensul?”, se întreabă Léon Wisznia, curator al Nopții Filosofiei.
Cornel Moraru, celălalt curator, spune că în această nouă ediție în atenția publicului vor fi aduse cele mai de actualitate subiecte filosofice, dezbătute de cei mai importanți gânditori francezi și români.
„De la etica inteligenței artificiale la estetică, de la filosofia artei la antropologie filosofică, am pregătit un itinerariu de idei care vă va purta prin toate domeniile principale ale filosofiei. Care sunt provocările ridicate de inteligența artificială valorilor etice tradiționale? Cum mai putem vorbi despre filosofie astăzi? Cum ne ajută filosofia să înțelegem problemele ridicate de conflictele armate în desfășurare pe planetă? Care este rolul filosofiei în existența fiecăruia dintre noi?,” a precizat Cornel Moraru.
Anul acesta, Noaptea Filosofiei se va desfășura la Institutul Francez, librăria independentă La Două Bufnițe, librăria Cărturești Mercy, Muzeul de Artă și la sediul Comunității Evreilor din Timișoara (str. Mărășești nr. 10).
Printre invitații de anul acesta se numără: Cynthia Fleury, Dominique Bourel, Michel Agier, Sînziana Ravini, Stéphane Madelrieux, Bogdan Ghiu, Theodor Paleologu, Ciprian Mihali, Radu Uszkai, Mihail Cernea, Cristian Iftode, Remus Breazu, Dragoș Grusea și Claudiu Mesaroș.
În seara de 21 septembrie, cei mici vor avea parte de une soirée pyjama philo, alături de Fanny Blanchard.
Programul complet al Nopții Filosofiei la Timișoara va fi făcut public în curând.
Acest eveniment este organizat de Institutul Francez din România în parteneriat cu Citéphilo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!