În weekendurile 9-11 iunie și 17-18 iunie, în diferite parcuri și piețe publice, spectatorii pot asista gratuit la programul variat compus din ateliere muzicale și de pictură pentru copii, ateliere de mișcare și dans contemporan, Socratic Walks, două spectacole de teatru și patru concerte.
Atât spectacolele de teatru, cât și concertele de muzică clasică sunt realizate de studenții din ciclurile de licență, masterat și doctorat înscriși la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT.
Debutul acestei ediții va fi în 9 iunie, în Piața Sfântul Gheorghe, când, de la ora 19, publicul va fi așteptat la un atelier de improvizație scenică, în limba germană, apoi, de la ora 21, la spectacolul de teatru fizic, nonverbal „Ora la care nu știam unii de alții”, după Peter Handke (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019), al studenților specializării Actorie în limba germană – UVT. Regia îi aparține lui Florin Vidamski (Germania), pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina) și Retro J, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.
Programul complet
Vineri, 9 iunie, Piața Sfântul Gheorghe
- ora 19:00, atelier de improvizație scenică în limba germană
- ora 21:00, spectacol de teatru fizic, nonverbal, Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke
Sâmbătă, 10 iunie, Piața Traian
- ora 17:00, atelier pentru amatori de mișcare și dans contemporan
- ora 19:00, Casa, dolce casa – spectacol de teatru-dans prezentat de studenții UVT – Master Artele spectacolului de teatru, în regia și coregrafia Viktoriei Medviedieva (Ucraina) și a Laviniei Urcan, pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina)
Sâmbătă, 10 iunie, Parcul Copiilor
- ora 16:00, atelier muzical pentru copii
- ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri
Duminică, 11 iunie, Piața Traian
- ora 16:00, atelier muzical pentru copii
- ora 17:00, Socratic Walk
- ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian
Sâmbătă, 17 iunie, Parcul Carmen Sylva
- ora 16:00, atelier de pictură pentru copii
- ora 17:00, Socratic Walk
- ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri, plus un moment muzical interpretat la harpă
Duminică, 18 iunie, Piața Libertății
- ora 16:00, atelier muzical și atelier de pictură pentru copii
- ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian
Evenimentele sunt desfășurate de Fundația Universitatea de Vest, în parteneriat cu Universitatea de Vest și Facultatea de Muzică și Teatru, cu sprijinul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.
Proiectul „WePerform – Seri de muzică și teatru” este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte, ca parte a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Spectacolele de teatru beneficiază, de asemenea, de finanțare prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerului Culturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!