În această perioadă, Opera Națională Română din Timișoara pregătește o nouă premieră de balet. Spectacolul a fost programat pentru duminică, 21 aprilie, la ora 18, coregrafia și regia fiind semnate de Ovidiu Matei Iancu.
„Bodies & Emotions” este un spectacol de balet care explorează conexiunea profundă între corp și emoție prin intermediul mișcării și expresiei artistice.
„Extrasele din muzica de film vor fi magnetul pentru publicul tânăr și nu numai, explorând temele variate din recentele producții de succes Game of Thrones, Matrix, Interstellar, Divergent, The Hours, precum dragostea, suferința, bucuria sau frica. Bodies & Emotions este un balet în limbaj neoclasic, fenomenul estetic urmând cronologic titlului Creațiunile lui Prometeu, singurul balet al lui Ludwig van Beethoven. De altfel, premiera de balet din 21 aprilie va fi precedată de baletul Creațiunile lui Prometeu”, au anunțat reprezentanții Operei Naționale Române din Timișoara.
În ultimele stagiuni, repertoriul de balet al Operei Naționale Române din Timișoara s-a îmbogățit cu titluri precum La Bayadère, Creațiunile lui Prometeu sau Giselle.
„Strategia repertorială se dezvoltă în continuare înspre marile titluri ale genului, Lacul Lebedelor și Spărgătorul de nuci”, au mai precizat reprezentanții Operei timișorene.
Biletele sunt disponibile online sau la agenția de bilete a Operei de pe str. Mărășești nr. 2, orar: duminică-vineri între orele 11-19, sâmbătă – închis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!