Weekendul care tocmai a trecut a fost unul plin. Locuitori ai orașului, dar și vizitatori din diferite colțuri ale lumii și din diverse comunități și-au petrecut timpul participând la expoziții, concerte, spectacole sau tururi ghidate prin cartierele Timișoarei. Participanții au avut ocazia să se bucure de experiențe culturale unice și să descopere noi forme de creativitate.
Potrivit primarului Dominic Fritz, peste 60.000 de oameni au explorat în perioada 17 – 19 februarie activitățile organizate în deschiderea programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
„A fost un weekend în care Timișoara și timișorenii au strălucit pentru Europa întreagă. Am arătat de ce merităm acest titlu: suntem un oraș viu, creativ, primitor și divers. Primele cifre arată peste 60.000 de participanți la evenimentele organizate în 32 de locații zilele astea. Peste tot a fost plin. Mă înclin în fața creativității și energiei organizatorilor care au pus în scenă 130 de evenimente culturale în 3 zile”, spune primarul Timișoarei.
Socializarea a fost cuvântul care a definit deschiderea TM2023, oamenii care au participat la aceste evenimente contribuind totodată la susținerea comunităților și la promovarea artei și culturii în general.
Anul acesta, în Timișoara – Capitală Europeană a Culturii vor fi organizate peste 1.000 de alte acțiuni similare. De exemplu, luna aprilie aduce la Timișoara trei laureați ai premiului Nobel: Orhan Pamuk, Jean-Marie Lehn și Jean-Pierre Sauvage, care vor primi titlul de Doctor Honoris Causa UVT. Expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie” va putea fi vizitată la Muzeul Național de Artă până în 28 mai. Tot aici, din septembrie va putea fi vizitată cea mai mare expoziție Brâncuși din ultima jumătate de secol. În iunie urmează o ediție extinsă a JAZZx, iar în iulie John Malkovich va urca pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” pentru a juca în „The Infernal Comedy”.
„Timișorenilor și vizitatorilor noștri le spun că acesta a fost doar începutul unui an în care ne așteaptă peste 1.000 de alte evenimente culturale care ne aduc împreună”, conchide Dominic Fritz.
Cele mai importante evenimente din 2023 pot fi consultate AICI.
Pe aceeași temă:
Ediție extinsă a JAZZx: cinci zile de muzică de calitate în centrul Timișoarei
Trei laureați Nobel vin la Timișoara, în anul Capitală Culturală Europeană
Trimite articolul
XFoarte fain a fost weekendul de deschidere. Plin cu evenimente reusite si schela cu plante e un element inovativ. Sper sa fie tot asa tot anul! Felicitari organizatorilor!
FF bine …
A fost foarte frumos si bine organizat ceva ce rar vezi la noi iar toti frustratii care comenteaza impotriva, mergeti la Pascani sai Strehaia 🙂
-
Si mie mi-a placut asfaltarea bine planificata. Fix inainte, sa fie proaspata, sa stim sigur ca rezista pana trece marea deschidere. In rest, a fost ok.
ps: Pot sa ma duc doar pana la Lipova totusi?
pps unde ai vazut tu comentarii impotriva? dar daca insisti, or sa vina si alea, pe drept sau nu.
-
mai bine mergi tu înapoi în peștera din care ai ieșit
Cine vehiculeaza astfel de cifre minte, cine crede e idiot.
-
Cati or fi fost, ce conteaza. Sa nu uitam cu numarau aia de la antena 3 cati protestatari erau :)))))