Liderii formaţiunilor politice au fost cooptaţi practic în „Board-ul Preşedinţilor Partidelor Politice”, un organism cu rol consultativ constituit la iniţiativa primarului pentru a susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Chiar dacă au avut loc discuţii generale, întâlnirea a fost una cu uşile închise.
Simona Neumann, preşedintele Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, a explicat că era nevoie de o asumare a acestui obiectiv din partea clasei politice.
„După cum s-a anunţat deja pe site-ul Comisiei Europene, care a lansat deja noile criterii de selecţie, unul dintre criterii vizează tocmai sprijinul politic interpartinic pentru acest proiect. Şi de ce a dorit Comisia Europeană să introducă acest criteriu? Pentru că este un proiect care se întinde pe durata mai multor mandate, ale unui partid sau altuia, pe mai mulţi ani. Este un proiect pe care îl pregăteşte un oraş poate timp de 10 ani. De aceea, este important să existe o declaraţie comună a clasei politice, că fiecare partid susţine acest proiect, pentru a oferi de fapt siguranţa finanţării lui, nu numai în faza de pregătire, asigurată de actualul leadership, ci şi de către potenţialele alte partide. Este o măsură de siguranţă, un criteriu. Această declaraţie va face parte din dosarul de candidatură. E important ca pe acest subiect să nu existe disensiuni politice, să nu fie politizat, şi ca reprezentanţii clasei politice să susţină pregătirea Timişoarei atât la nivel declarativ, de intenţie, cât şi bineînţeles prin susţinerea proiectelor la care Timişoara se angajează pentru această candidatură şi vorbim aici nu doar de un dosar de candidatură, vorbim de proiecte foarte importante de infrastructură de turism, infrastructură culturală, infrastructură de transporturi, pentru că este un proiect foarte mare al oraşului”, a declarat Neumann. Mesajul este că oricine va fi la putere proiectul va merge înainte, a explicat ea.
Ostaficiuc: În primul rând este un exerciţiu de imagine
Angajamentele de susţinere reprezintă în primul rând un exerciţiu de imagine, spune preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc.
„Am răspuns invitaţiei domnului primar, ca preşedinte al PDL Timiş, de a ne alătura unei acţiuni vizavi de conceptul Timişoara – Capitală Culturală 2021. Sigur, în primul rând este un exerciţiu de imagine, trebuie să fim de la început înţeleşi, deci nu este un exerciţiu deocamdată constructiv, ci doar de imagine, pentru că eu nu văd care lider politic îşi poate permite la ora actuală să spună că nu e de acord cu acest concept. Evident că eu şi PDL suntem de acord ca Timişoara să se angajeze în această competiţie din tot sufletul şi cu toate forţele, pentru a şi câştiga. Eu am avut câteva întrebări în această discuţie de azi vizavi de care e rolul partidului politic, pentru că nu am prea înţeles. Ni s-a spus că, într-adevăr, tehnic, e nevoie de o viziune să spunem unitară a forţelor politice din comunitatea respectivă, care e un punct câştigat (…) Nu cred că cineva îşi poate asuma politic această competiţie, până la urmă cu bune cu rele, pentru că este competiţia comunităţii”, a afirmat, după înâlnire, Ostaficiuc.
Democrat-liberalul crede că cei implicaţi în aceste proiect trebuie în primul rând să reuşească să convingă comunitatea să susţină această candidatură, lucru care reprezintă în opinia sa o problemă, la ora actuală, în Timişoara.
„Încă nu există o încredere în această competiţie, încă nu există acea emulaţie care ar trebui să cuprindă oraşul pentru această competiţie”, consideră Ostaficiuc, care a observat că există şi o neîncredere a mediului economic – un lucru reclamat şi de Robu -, care în opinia liderului PDL vine tocmai din lipsa de emulaţie.
El a subliniat că atât el, cât şi partidul pe care îl reprezintă susţin candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, dar asta nu înseamnă că anumite decizii ale administraţiei locale nu vor fi criticate atunci când va fi cazul.
„Cine încearcă să-şi asume politic acest proiect face o mare eroare. Vorbim de comunitate ca individ. Eu ca individ susţin acest proiect. Ca şi formaţiune politică, sigur, susţinem acest proiect, dar asta nu înseamnă că nu vom critica, fiind în Opoziţie, diferite decizii aberante ale administraţiei. Ar fi culmea (…) Important este să nu rămânem toţi la nivel de declaraţii”, a conchis Ostaficiuc.
Primarul Nicolae Robu a explicat că discuţiile – purtate cu uşile închise, deşi vizau „un proiect al comunităţii” – au fost pur informative în această etapă.
„O astfel de discuţie, trebuie să înţelegeţi, trebuie să se poarte între cei care au de adus un aport, fără spectatori. Există lucruri care se fac cu asistenţă şi lucruri care se fac fără asistenţă. Aşa se organizează astfel de discuţii, şi la noi, şi în alte părţi. Niciunde pe planeta aceasta nu e altfel (…) Ne-am propus o informare a liderilor tuturor partidelor politice din Timiş, în privinţa conceptului de Capitala Europeană a Culturii, în privinţa modului în care se poate accede la acest titlu. Am dorit să cădem de acord cu toţii că acest proiect este al comunităţii, al Timişoarei şi, drept urmare, trebuie să fie susţinut de către comunitate şi, implicit, de către partidele politice. Această întâlnire nu a avut ca scop stabilirea unor angajamente concrete de către partide. Toată lumea vorbeşte de Capitala Europeană a Culturii, toată lumea îşi exprimă susţinerea, dar foarte puţină lume ştie tehnic ce înseamnă o astfel de candidatură. Trebuie să fie una susţinută de comunitate. Dacă am colora-o politic, atunci ar fi garantat eşecul. Trebuie să rezulte că tot spectrul politic existent în zonă susţine acest proiect, pentru că pe parcurs vor avea loc nişte cicluri electorale şi atunci trebuie să ai garanţia că, indiferent ce diverse mutaţii vor avea loc în diverse poziţii, proiectul va fi susţinut până la capăt. Acum nu a fost scopul să inventariem idei concrete, ci să facem clar conceptul. Unii au înţeles că acesta este proiectul lui Robu. Nu e proiectul lui Robu, este proiectul comunităţii”, a declarat Robu.
Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlniri s-a referit şi la imaginea pe care o creează Timişoarei unii dintre „actorii politici”, „în discordanţă cu realităţile”, după părerea primarului. Edilul a refuzat, însă, să facă nominalizări.
Declaraţia de susţinere a candidaturii municipiului Timişoara pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 a fost semnată de reprezentanţi ai PNL, PSD, PDL, PNŢCD, PRM şi PP-DD, ai Forţei Civice, ai Forumului Revoluţiei, ai Noii Drepte, ai UDMR, ai Forumului Democrat German, ai Uniunii Sârbilor din România, ai Uniunii Bulgare din Banat, ai Uniunii Ucrainenilor şi ai Partidei Romilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!