Spectacolul „1978” marchează prima montare a renumitului regizor sloven Tomi Janežič în România. El a fost prezent de mai multe ori cu producțiile sale la Festivalul Euroregional TESZT („Pescărușul”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „încă fără titlu”), organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.
Ultima premieră a instituției de cultură de anul acesta vorbește despre România anilor 1970 și este o ficțiune documentară trans-generațională bazată pe poveștile personale ale actorilor și ale regizorului.
„Este o poveste despre comunismul dintr-un apartament românesc, conectat la evenimente locale și globale care fac legătura dintre Timișoara și Gorizia (Italia, la granița cu Slovenia), ambele pe vremuri parte din Imperiul Habsburgic. Spațiul geografic se contopește cu cel al memoriei, al amintirilor din copilărie, al poveștilor auzite de la cei din familie, al maturizării și creșterii în anii comunismului”, au precizat reprezentanții Teatrului Maghiar.
Din distribuţie fac parte: Balázs Attila, Borbély B. Emília, Császár Mónika, Czüvek Loránd, Jancsó Előd, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Mátyás Zsolt Imre, Simó Emese, Szöllősi Eszter, Vajda Boróka.
Decorul va fi creat de Branko Hojnik din Slovenia, iar costumele de Marina Sremac din Serbia.
Spectacolul va avea loc în unul din fostele sedii ale Facultății de Hidrotehnică a Politehnicii de pe Aleea Ghirodei nr. 32 – un spațiu nefolosit de foarte mult timp, care va fi reintrodus astfel în circuitul comunitar. Clădirea are un potențial imens ca spațiu teatral itinerant și va fi repusă în folosință în urma unui efort considerabil depus de echipa Teatrului Maghiar în această perioadă. Organizatorii vor asigura transportul din centrul orașului până la locul spectacolului și înapoi.
„1978” face parte dintr-o serie de 12 spectacole reunite sub genericul Destin(y)ation, produse de teatre din mai multe țări pentru a fi prezentate în 2025 în Capitala Culturală Europeană Nova Gorica/Gorizia (Slovenia/Italia), unde s-a născut regizorul.
Spectacolul „1978” va fi interpretat în maghiară, cu traducere în română și engleză.
Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Teatrului (strada Alba Iulia nr.2, de luni până vineri între 13:00-19:00) sau online pe www.ticket.tm-t.ro.
Invitația la premiera „1978” este inclusă în abonamentul „KultCard – de 70 de ani împreună”, care se poate achiziționa de la casa de bilete a teatrului (preț 70 de lei) și include toate premierele stagiunii 2023/2024 și reduceri la celelalte spectacole.
A doua reprezentație va avea loc în 8 decembrie. Proiectul face parte din Programul extins Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 și a fost inclus în evenimentele de la „Închidere – Timișoara 2023 la nesfârșit”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!