Ședință suprarealistă a Adunării Generale a membrilor Asociației Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană. Printre altele, membrii Adunării Generale au aprobat inclusiv bugetul pe anul 2020 al asociației, în condițiile în care primarul Timișoarei anunța, în urmă cu câteva săptămâni, intenția municipalității de a se retrage din asociație. Împotriva bugetului a fost înregistrat un singur vot, cel al primarului.
„Cum votăm acum bugetul de venituri și cheltuieli pe un contract care nu e semnat și nu o să îl semnăm?”, a întrebat primarul Timișoarei în timpul ședinței.
Asta cu toate că bugetul pe anul 2020 se bazează în mare parte pe banii Primăriei Timișoara, 6,8 milioane de lei, aprobați prin Hotărâre a Consiliului Local Timișoara, care încă este în vigoare. Nu se știe pentru cât timp, deoarece, în timpul ședinței AGA, primarul a anunțat că primăria sigur nu va aloca întreaga sumă, lăsând să se înțeleagă că HCL-ul va fi revocat, dacă statutul asociației nu va fi schimbat.
„Vom semna contractul indiferent ce se întâmplă cu statutul, dar el va fi conceput după modelul contractelor cadru, cu contracte subsecvente. Vom vira imediat și banii aferenți, câteva sute de mii, încât asociația să nu rămână în continuare în litigii cu nimeni. Am plătit cotizația la zi pe anul acesta, două tranșe de 250.000 de lei, pentru trimestrul I, respectiv trimestrul II. Aceștia sunt bani care se poate miza sută la sută. Mai departe pe bani de la primărie nu se va putea conta, cel puțin în condițiile actuale. Trebuie niște ajustări”, a afirmat în timpul ședinței primarul Timișoarei.
Două „capitale”
Concret, în acest moment vorbim de două structuri. Asociația Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană, unde primăria s-a angajat prin HCL să aloce 6,8 milioane de lei, în 2020 și Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale, o structură în subordinea Primăriei Timișoara, unde tot prin HCL s-au alocat 3 milioane de lei pentru proiecte culturale.
În tot acest haos cauzat de certurile din asociație și dorința executivului Primăriei Timișoara de a prelua acest proiect, considerând că e normal având în vedere că este cel mai mare finanțator și în joc este renumele orașului, în Comitetul de conducere s-au înregistrat și mai multe demisii. Astfel, pe 20 iunie și-a anunțat demisia Ion Caramitru, apoi marți dimineața a anunțat acest lucru și dr. Mihai Gafencu.
Rada și-a dat demisia în direct
Cireașa de pe tort a venit spre finalul ședinței AGA, când președintele acestui comitet, Horațiu Rada, și-a anunțat și el demisia.
„Nu vreau lupte cu nimeni, nu pentru asta am intrat în acest proiect, pentru care mi-am dedicat aproape doi ani din viață. Sunt un om dinamic, activ, dornic să facă mai mult și mai bine, oricând mă implic pentru acest proiect. Însă nu pot să fac lucrurile astea cu forța și de unul singur, ci doar în echipă cu oameni care doresc acest lucru. În acest moment, nu este posibil. Îmi dau demisia acum și aici. Nu este un pas înapoi, este un pas înainte. Îl fac asumat și conștient. Mai am multe de făcut și de spus, dar nu în această asociație și nu pentru acest proiect. Vreau să vă spun că iubesc Timișoara, și asta nu poate să mi-o ia nimeni niciodată. Demisia mea din calitatea de președinte al consiliului director, respectiv de membru al CD din partea mediului economic este începând cu data de 15 iulie”, a anunțat Rada în direct.
În ciuda acestor noi evoluții, primarul Timișoarei a anunțat că municipalitatea merge înainte cu propria structură de gestionare a proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană, dar ar putea finanța și asociația în cazul în care se va schimba statutul, astfel încât prerogativele directorului executiv și comitetului de conducere să fie clar delimitate, iar Primăria Timișoara va avea mai mult de un vot în AGA.
„(…) a apărut decizia care e irevocabilă de a face această nouă structură, Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale, și, evident, la nivel de asociație eu nu am inițiat niciun demers de retragere a primăriei pentru că am considerat că nu e oportun să facem lucrul acesta și trebuie să vedem cum se așează totul. Nu mă pripesc când e vba de decizii importante. De aceea am luat acea hotărâre care presupune transparență maximă, legalitate totală și expunere la toate controalele ca instituție publică și, evident, control cetățenesc. Și acum ajungem la statut. Ceea ce am hotărât și avem deja HCL rămâne valabil. Ce prevede esențial acest statut, care nu a fost discutat, față de statutul cu care a funcționat asociația în ultima vreeme. Acesta separă clar prerogative și responsabilități și apoi alocă drepturi mai mari decât cele ale celorlalți membri ai asociației pentru membrul Primăria Timișoara. E normal oameni buni? Eu nu am frustrări! Eu nu vbesc în nume personal. E normal să ridic acest tichet cu un vot în numele instituției care are cea mai mare răspundere și dă 90 la sută din bani, dacă socotim ce investiții sunt și în infrastructura aferentă proiectului. E normal? Sigur că nu e normal!
Acum eu cred că problema se poate pune în termeni categorici. Se aprobă statutul nou? Dacă l-ați văzut… Asta e abordarea radicală în lipsa căreia primăria chiar nu se poate implica. (…) Nici eu nu vă pot spune foarte exact ce se va face prin asociație pe noul statut. Dar pe vechiul statut, cu aportul primăriei, categoric nu se va face nimic! Cu statutul elaborat de dl. Clipa (avocatul care a lucrat la noul statut – n.r.) e o șansă. Nu vă pot spune concret ce proiecte vor face asociațiași ce proiecte va face acest centru deschis la primărie. Dar cu siguranță vor veni proiecte și lucrurile vor merge bine. Jurizarea se va face așa cum am anunțat”, a anunțat primarul Timișoarei.
UPDATE. Diaconu: „Asociația poate avea încă un rol, dar nu cel majoritar în acest program”
Viceprimarul Dan Diaconu a explicat mai clar planul primăriei. Astfel, el a afirmat că ATCCE, funcționând ca un ONG, nu poate beneficia de fonduri publice cum ar putea să o facă o instituție a municipalității, chiar dacă a fost declarată de utilitate publică.
„(ATCCE – n.r.) E un mecanism nefuncțional în momentul de față. Va fi și peste un an și peste doi ani și la finalul lui 2023. 37-38 de capitale ale culturii, nicio implementare nu a avut o așa o asociație. Eu cred că asociația poate avea încă un rol. Dar nu poate avea rolul majoritar în acest program”, a spus Diaconu.
De aceea, în opinia lui, trebuie să existe o instituție publică, cum e cea pe care Primăria Timișoara dorește să o înființeze, însă asta nu înseamnă neapărat desființarea ATCCE, căruia Diaconu îi vede un rol în continuare în gestionarea acestui proiect. Care va fi acesta, nu îi este foarte clar nici primarului…
„Am făcut o structură (instituția care va funcționa în subordinea Primăriei Timișoara – n.r.) care sută la sută va funcționa și va implementa partea majoră a proiectului, iar asociația poate funcționa cu rostul ei, ca structură participativă. Nu vă pot spune exact cum, pentru că suntem la un prim contact cu această problemă”, a completat și primarul Timișoarei.
Sursă foto: Constantin Duma.
Trimite articolul
XLovitura de teatru! In plina furtuna herr Rada a parasit barca ce se scufunda in timp ce madame Neumann e de neclintit! E ca statuile, impietrita pe functie, pregatita sa duca asociatia pe fundul baltii, de unde isi va continua rolul de a da directive, conducand cu succes corul broastelor.
romanului nu ii pica bine cultura. nu serveste. nu poate organiza un eveniment cultural pentru ca nu are cu cine si nu are pentru cine. mai cateva luni si suntem in 2021. nu are nimeni pretentia sa fie ceva wow, tocmai pentru ca “the average joe” adica ionelul de rand nu intelege multe. ba dar nu ne faceti de rusine…IAR..
Indoeuropenisme, stiintific spunand 😉
Bravo robu! Bine mah baiatule, ai reusit sa distrugi si asociatia asta! Distrugere dupa distrugere faci! Cel mai tare si cetatenii care il sustin si ei cei mai tari. Tari…. prosti…..
Jenant ….probabil nu ajungeam aici daca nu era acest Robu, dar nici cu marii oameni de cultura ai orasului nu mi-e frica…
ma, oricat dati dupa Robu, asta macar vrea sa faca ceva. I-a lasat de capu lor pe astia cu asociatia si nu au facut absolut nimic in atatia ani.
-
Aici ai dreptate. Cu Neumann si cu fiul fostului primar de Buzias nu ai ce sa faci…astia-s mai rai ca Robu.