Consilierii locali vor dezbate, miercuri, în ședință extraordinară de plen, preluarea de la STPT a două imobile, situate pe Take Ionescu, la numerele 56 și 83. Este vorba despre fostul sediu RATT și de Muzeul Transport Public „Corneliu Miklosi”.
Proiectul a fost amânat la precedenta ședință de plen deoarece consilierii locali au aflat că STPT a investit în cele două spații și, conform legii, ar trebui să primească despăgubiri pentru aceste investiții, însă nimeni nu știa să spună o sumă exactă a acestora .
Miercuri dimineața, cu doar câteva ore înainte de ședința de plen, pe site-ul Primăriei Timișoara a fost publicat și proiectul de hotărâre actualizat. Conform acestuia, investițiile neamortizate făcute de STPT sunt de 5,6 milioane de lei, iar cele în curs de 380.000 de lei.
„Din evidentele SOCIETĂŢII DE TRANSPORT PUBLIC TIMISOARA S.A. rezulta din înregistrările în contabilitate a investiţiilor realizate la mijloacele fixe de la adresă o valoare rămasă neamortizată in suma de 5.619.572,30 lei şi suma de 380.195,75 lei aferentă investiţiilor în curs”, se arată în proiectul amintit.
Ce se întâmplă cu colecția muzeului răspund tot specialiștii din Primăria Timișoara, în același proiect.
„În colecţia publică există clasate ca monument istoric, mijloace de transport şi utilaje (documente pe care le deţine Societatea de Transport Public Timişoara SA) în categoria fond şi tezaur, existând inclusiv o listă în aşteptare în vederea clasării altor mijloace de transport şi utilaje care se află spre păstrare la STPT. În acest sens STPT va întreprinde demersuri cu privire la: Depozitarea şi conservarea colecţiei publice, inclusiv a listei în asteptare în vederea clasării ca monument istoric a mijloacelor de transport respectiv utilaje, scule, dispozitive şi verificatoare specifice activităţii de transport public. – Depozitarea colecţiei publice in incinte/spaţii închise cu atmosfera controlată. – Piesele si subansamblele originale recuperate din dezmembrări ale tramvaielor, care vor fi utilizate la restaurarea mijloacelor de transport, se vor depozita în locaţiile din Timisoara str. T. Ionescu nr. 83 şi nr. 56”, se mai arată în proiect.
UPDATE. Proiectul a fost retras pentru a doua oară de pe ordinea de zi
Dacă la precedenta ședință a Consiliului Local Timișoara proiectul a fost retras de pe ordinea de zi pentru că nimeni nu știa la ce sumă se ridică investițiile făcute de STPT, la ședința de plen de miercuri, primarul Nicolae Robu a decis pentru a doua oară să retragă proiectul de pe ordinea de zi deoarece sumele avansate de STPT nu au fost clarificate.
„Retrag de pe ordinea de zi acest proiect întrucât nu suntem clarificați asupra modului în care se face amortizarea unor investiții care se fac acolo de către STPT. Am discutat și cu auditorii Curții de Conturi care sunt acum în misiune la noi și am decis să nu ne pripim, lăsăm pe ședința următoare. Nu o să fie gaură în cer dacă amânăm pt următoarea ședință pentru a nu greși asupra unor sume care au fost investite acolo și nu au fost amortizate”, a declarat Robu în timpul ședinței de plen.
Proiectul va fi reintrodus, cel mai probabil, în următoarea ședință de plen.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/multiplexity-centrul-de-arta-de-12-milioane-de-euro-pentru-tm2021-in-atelierele-si-muzeul-stpt-de-pe-take-ionescu/2242960
http://www.tion.ro/multiplexity-are-doi-ofertanti-pentru-concursul-de-solutii-a-intrat-si-oar-in-joc/2244156
Citiți principiile noastre de moderare aici!