TM2021 „trăiește” în scandal în ultima perioadă. După scrisori de protest semnate de angajații asociației, care se plângeau că nu și-au primit salariile, a apărut o scrisoare și de la o parte din sectorul cultural independent, care organizează chiar și un protest. Va avea loc sub geamurile TM2021, în ziua în care are loc ședința Consiliului Director, așa-zisul „board”. Cu o zi înainte de ședință, pe pagina asociației de Facebook ar fi fost interzis un interviu realizat de un angajat al asociației cu regizorul Florin Iepan.
„Interviul este legat de starea actuală a proiectului Timișoara Capitala Europeană a Culturii 2021 și a fost înregistrat pentru emisiunea Interviurile TM21. Interviul ar fi trebuit să apară luni, 8 iunie 2020, pe pagina de Facebook a Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii. Datorită unei decizii interne a Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, interviul nu a mai fost publicat”, scrie în descrierea acestuia pe rețelele de socializare.
Primarul orașului, care a promis în repetate rânduri că se va implica să stingă spiritele încinse, speră că totul se va lămuri la ședința de miercuri.
„Lucrurile nu merg bine la asociație și sper ca în ședința de board de mâine (miercuri, 10 iunie – n.r.) să luăm decizii care să pună lucrurile pe făgașul lor normal. Sper. În orice caz, așa cum am mai spus, dacă am lăsat asociația până acum să se manifeste, ca reprezentant al comunității, nu se va mai întâmpla la fel în continuare, indiferent dacă le place sau nu le place”, susține edilul.
Sub controlul primăriei, dar cu independență?
În viziunea primarului, lucrurile trebuie puse la punct de primărie, prin primar. Vorbește despre „hateri care nu țin la oraș” și despre ținerea lucrurilor sub control.
„Plusurile cu care am venit, neieșind eu în față, dar sprijinind cu toate mijloacele asociația, sunt mai puține decât minusurile care au apărut în timp. În continuare, haterii care nu țin la acest oraș vor împroșca cu noroi. Pot trimite scrisori pe unde îi taie capul, nimeni nu-i ia în seamă, să fie limpede (…)
Se va întâmpla probabil și în continuare ca asociația să fie împroșcată cu noroi, cu ținta finală primarul, de fapt, dar cel puțin vom ține lucrurile sub control. Nu pot, ca ordonator principal de credite, să semnez pentru sume uriașe (…) și să nu am încredere că se întâmplă cu banii ceea ce trebuie. Trebuie să fie sub controlul primăriei, pentru că primăria este, de departe, principalul finanțator (…) primăria trebuie să fie entitatea care să pună lucrurile la punct (…) capitala culturală este Timișoara, iar entitatea cea mai legitimă care reprezintă Timișoara este primăria”, explică edilul-șef.
Numai că asociația care implementează proiectul Capitală Culturală Europeană are un statut care trebuie respectat, dar și reguli de funcționare, care spun că trebuie să stea departe de partea politică. Cel puțin așa cere regulamentul Comisiei Europene, care a ales să-i ofere Timișoarei acest titlu în 2021, și care vorbește despre „cooperarea cu autoritățile locale și județene”, care „va fi realizată în baza hotărârilor specifice, precum și în baza contractelor particulare ce vor detalia și descrie roluri, obiective, sarcini, indicatori, proceduri de raportare, planuri, bugete și persoane responsabile”.
Mai mult, „echipa artistică recunoaște rolul autorităților publice în finanțarea culturii, însă rămâne independentă în procesul decizional privind conținutul artistic și cultural al proiectului”, se arată în dosarul de candidatură.
De altfel, în același dosar scrie că „Consiliul Director nu poate avea mai mult de doi politicieni activi și mai mult de trei reprezentanți din sectorul public. (…) Consiliul va avea un rol de supraveghere, nu unul executiv, și se va întruni de patru ori pe an”.
Conform aceluiași document citat: „președintele Consiliului Director va fi sau primarul sau un reprezentant al mediului economic local”. Deocamdată, primarul este președinte de onoare, iar președinte al Consiliului Director este reprezentantul mediului economic local, Horațiu Rada.
Amânarea: 2023 ar fi prea departe
La nivelul Comisiei Europene încă nu s-a luat o decizie privind amânarea TM2021, dar primarul este ferm: 2023 e prea departe.
„Au fost mai multe runde de discuții, a fost o variantă să se amâne totul pentru 30 iunie, apoi 1 iulie, după care să se amâne totul cu un an, apoi să se distribuie orașele care pe unde, cât mai echilibrat în perioada următoare. Au fost diverse obiecții, și din partea orașelor care trebuia să fie reprogramate și care au dificultăți atunci când nu se mai respectă ceea ce s-a stabilit inițial (…) Ni s-a cerut și nouă să fim cât se poate de flexibili și să agreăm o eventuală amânare a exercițiului nostru. S-a argumentat că ar fi cel mai bine să se amâne pentru 2023 exercițiul Timișoarei (…) Mie nu-mi place, că mi se pare prea îndepărtat anul 2023. Am insistat că, dacă trebuie să se amâne, să se amâne pentru 2022. M-am consultat și cu ministrul Culturii, pentru că trebuie să fie o agreere de la nivelul Guvernului României (…) ne-am înțeles că cel mai bine este să lăsăm să decidă Comisia Europeană, dar să menționăm că suntem pregătiți și pentru 2021”, mai precizează edilul.
Numai că va mai trece ceva vreme până vom afla care rămâne anul în care Timișoara să fie Capitală Culturală Europeană. Problemele din asociație par departe de a fi rezolvate, mai ales că există și un conflict „la vârf”, între directorul executiv Simona Neumann și președintele Consiliului Director, Horațiu Rada.
AICI găsiți mai multe știri pe tema TM2021!
Trimite articolul
XMai rău nu se poate,devreme ce actualul șef al Asociației este oricum de un penibil răsunător. Singurul lor proiect mai deosebit pus în scenă a fost acel foodtruck event din Rozelor,cu muzica live. In rest, pauza ! Sunt AntiRobu, ca primar, însă văzând cât de mediocru se misca această asociație sub actuala conducere(nu mă refer la dna.Neuman),suntem de mirul Europei…
Așa diliu cum e Robu, dar tot cred că ar face mai mult decât actuala conducere.
DREPTATEA LUI ROBU
Se întâmplă ceva la Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană, iar semnalele de alarmă repetate ale colegilor de la tion.ro sunt mai mult decât binevenite. De aici și intervenția energică a primarului NICOLAE ROBU, în opinia noastră salutară și la timp. Una dintre cele mai mari probleme, rezolvată un pic mai târziu, adică abia după ce consilierii locali au aprobat contractul de funcționare a Asociației, cei care au cerut la debut 20 milioane, iar ulterior în propunerea de buget doar 8 milioane și au primit 6,8, a fost satisfăcută abia în iunie. Principala vinovată este de acum cunoscuta pandemie, cu bunele și relele ei. La o analiză corectă, reprezentanții Primăriei Timișoara au tăiat un milion de lei de la capitolele funcționale, monitorizare, turism și comunicare. Cei de la Asociație afirmă că banii trebuiau folosiți pentru realizarea, în special, unui film de prezentare. Toată lumea vrea bani, mai ales dacă sunt nemunciți. Asta în timp ce unii din personal pleacă sau sunt dați afară, în timp ce se fac în continuare angajări. De aceea primarul vorbește clar ca lumina zilei de boicot și aununță că are un plan B în cestiune. Imediat unii o dau pe politică, doar se apropie campania și subiectul e un cartof fierbinte. Aprobarea noului statut nu a convenit boardului de conducere și cum era normal, proiectul va fi asumat exclusiv de Primărie. Dizolvarea asociației este iminentă, deși va urma clasicul circ din justiție. Probabil atunci, la ceas de seară, directorul executiv și președintele vor da la pace, aspect specific mioritic.
Una peste alta, proiectul nu trebuie lăsat să eșueze mai ales că șansa ca orașul să joace rolul de Capitală Europeană a Culturii este unică în istoria unei comunități. Mișcarea operativă pe care o va face NICOLAE ROBU este una legală și chiar are precedent. În secunda doi se va crea o asociație nouă sau un Departament special în subordinea Primăriei. Altfel, banii – și nu puțini – se vor arunca pe fereastră. Cei care n-au nici o treabă cu cultura să-și vadă urgent de drum. Cum nu este de acceptat cârpirea programului, ci unul nou, viabil, cu evenimente de rezonanță. În ultimile zece luni, Asociația Timișoara 2021-Capitală Culturală Europeană a cheltuit aproape 5,5 milioane, plus sumele cedate ca drepturi de autor sau pentru cei care au prestat servicii. Pentru liniștirea apelor și spiritelor se cere și ajutorul Consiliului Județean Timiș, Ministerului Culturii sau altor entități . Problemele care țin din toamna anului trecut trebuiesc incizate. Tion.ro a prezentat în amănunțime echipa executivă, iar comentariile suplimentare aparțin timișorenilor. Primarul încearcă să-i liniștească pe cei rămași, deși unii deja sunt pe lista disponibilizaților, nu înainte de a justifica cheltuielile făcute. Ceva e putred acolo. Este și părerea avocatului CRISTI CLIPA, conform surselor noastre. O petiție semnată de zeci de oameni a ajuns deja la președintele KLAUS IOHANNIS, dar și la URSULA von der LEYEN, președinta Comisiei Europene. Ne facem de râs, deși, concluzionând, Timișoara trebuie să fie un oraș cultural, zi de zi, pentru locuitori și turiști.
Prof. univ. asoc. Pompiliu COMȘA,
cel mai bun gazetar de provincie conform Radar de Media 2012