Într-o primă fază, participanții vor lua parte la o sesiune de formare ca să deprindă noi metode, tehnici și abilități de interpretare a istoriei pentru publicul de toate vârstele, anunță organizatorii. Apoi, urmează practica.
”Alături de traineri cu experiență, specialiștii din muzee, învățătorii, educatorii, profesorii, animatorii de programe pentru copii și seniorii vor avea prilejul să prezinte creativ o serie de obiecte și clădiri din oraș pentru a explora puncte de vedere și narațiuni multiple prin intermediul unor noi practici internaționale”, anunță Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană.
Formatori în cadrul acestui atelier vor fi Anamaria Altmann (AU) – mediator muzeal cu o vastă experiență și colaborator al mai multor muzee vieneze, implicată în formarea și testarea personalului de mediere culturală și Codruța Cruceanu (RO) care, de peste 30 de ani, s-a dedicat activităților de mediere culturală la Muzeul Național de Artă al României, la British Council România și în cadrul unor proiecte naționale și internaționale.
Participarea la atelier este gratuită, în limita locurilor disponibile. Se pot înscrie atât profesioniști cât și voluntari. Detalii privind atelierele, procedura de selecție și formularul de înscriere se găsesc aici.
Înscrierile se pot face până duminică, 18 martie (23:59), prin completarea formularului de înscriere online, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate în 19 martie 2018.
Proiectul de dezvoltare și consolidare a comunităților de mediatori culturali locali este organizat de Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană în parteneriat cu Asociaţia MetruCub, resurse pentru cultură și Muzeul Naţional al Banatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!